Azi, începând cu ora 14:00, mare ședință de lucru dispusă de controversatul șef al Resurselor Umane.
Participă toți lucrătorii din subordine. Aproape toți, căci la acea oră unul dintre ei umbla rătăcit prin căminul de nefamiliști din strada Marinescu, pe la etajul 4, etajul 1, etajul 3, parter, cu condica de expediție în mână distribuind dispozițiile inspectorului general.
În fișa de riscuri și vulnerabilități asociate postului său figurează probabil deranjamente psihice și comportament necorespunzător (uneori dezadaptativ) deoarece șeful său îl trimite mai tot timpul la expertiză psihologică/psihiatrică ca să se convingă dacă mai e bun de muncă. Domnul Koko are un feeling că lucrătorul său n-ar prea fi. Așa că zilnic este extrem de preocupat de sănătatea mintală a subordonatului său care îi face atâtea și atâtea probleme.
"Unde e Sarion ? Nu e ? Gata, dragilor, ședință !"
Se strânge lumea încolonată, receptivă, cu agendele în mâini, să ia lumină de la Atotștiutorul.
"Iată de ce v-am adunat. În timp ce noi toți nu ne vedem capul de treabă, domnului Sarion îi arde de petiții. Iată că n-a scăpat prilejul. Ieri discutam între noi despre avansări înainte de termen, acum avem o nouă petiție la care trebuie să răspundem. Așa că aveți grijă despre ce vorbiți și cu cine vorbiți. Dușmanii sunt printre noi.
Dacă ar fi fost normal la cap, dar nu este, ar fi înțeles că degeaba face atâtea propuneri de îmbunătățire a activității. La SRU se muncește perfect. Ce îmbunătățire, ce activitate ? De aia i-am luat și calculatorul... Scria toată ziua numai petiții și plângeri penale.
În altă ordine de idei, iar au dispărut niște acte administrative în original. Prin urmare, imediat după terminarea acestei ședințe de lucru, tot efectivul serviciului va căuta aceste dispoziții. Căutarea va începe din arhivă."
Deci, într-adevăr, omul ăsta e belea ! Nu pricepe absolut nimic.
Îi spui clar : "Băi, imediat ce au fost emise actele administrative, în clipa următoare se multiplică în n+1 exemplare. O copie va fi de interes operativ, restul se diseminează conform schemei de difuzare. Originalul se pune sub lacăt dacă altfel nu se poate.
Cum este să te cheme inspectorul general cerându-ți să-i arăți unul sau mai multe acte administrative, iar tu să te duci cu degetul în gură ?"
Este evident că dacă lași la liber originalele actelor administrative, la cât haos este la SRU, mai devreme sau mai târziu tot se va mai pierde câte ceva. Exact ca în triunghiul Bermudelor, inexplicabil.
E atât de greu de priceput ?
Mai faci o copie a actului și o dai la berbeci să o frunzărească.
Că de aia, din frunzărit, din consultat, dispare actul din biblioraft.
De ce să frunzărești originalele, când ai putea avea pentru tăvăleală niște copii ordinare ?
Este clar că cineva a avut nevoie de document în altă parte decât acolo unde era clasat. Cum ar fi în fața calculatorului, ca model la redactarea altui document. Ce să mai facă o copie și să pună la loc originalul, e mai simplu să stea cu el sub nas. Iar acum, fiindcă a dispărut originalul, pui toată suflarea serviciului să ți-l caute, când puteai sta liniștit cu el sub lacăt. Iar pentru extra siguranță înghițeai și cheia, dacă era nevoie.
Dacă era să se piardă ceva, se pierdea o copie pe care puteai oricând să o înlocuiești.
Ei, acum caută originalul. Dacă ai fost zevzec.
Este atât de greu de înțeles ?
De fiecare dată se întâmplă exact același lucru.
Toată lumea caută peste tot ceea ce bezmeticul nu e în stare să țină la un loc printr-o minimă organizare.
Iar când dai dovadă de atâta lipsă de prevedere, când nu ești în stare să anticipezi ceva ce se întâmplă cu atâta frecvență, ce ai de gând să faci ?
Îl trimiți la psihiatru pe singurul lucrător care îți atrage atenția ?
Atunci îți meriți soarta. Sau pur și simplu ești retardat.
Că măsurile sunt foarte simplu de luat.
Numai că nu le iei. Preferi să nu faci nimic.
Pentru că tot ce îți place ție mai mult să administrezi este haosul, mizeriile, gunoaiele.
Nu este pentru prima oară (și cu siguranță nu va fi nici ultima) când domnul Colea este pus în situația jenantă de a ridica din umeri.
El nu este vinovat de nimic. Alții sunt vinovați.
Serviciul acesta se organizează singur, chiar nu are nevoie de un șef de serviciu ?
Dacă îl chestionezi ce face toată ziua, acesta este preocupat de cu totul alte aspecte majore : "Cum să-l scoatem mai repede pe Sarion la pensie, că a început iar să ne scoată peri albi".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu