"Măria-ta, am pregătit această stofă fină țesută din fir de aur și mătase, cu broderii alese, împănată cu atâtea nestemate că la soare te mai poți uita dar la țesătura aceasta ba. În caz că nu te mai saturi s-o privești, îți poate lua chiar vederea, de aceea ți-am adus și această pereche de ochelari de protecție ca să o poți examina în siguranță."
"Oho, dar știu că strălucește ! Mai am vreo nestemată prin vistierie ? Iar acolo, în cufărul acela ce mi-ai adus ?"
"Aici, stăpâne, este încununată toată creația mea. Această stofă, spre deosebire de prima, are un design mult mai subtil, este atât de fină și de gingașă la atingere, iar țesătura din fir de aur și mătase atât de specială încât nu se arată privirii oricui. Numai cei vrednici și potriviți pentru funcțiile lor o pot vedea. Restul, cei nevrednici și proști de dau în gropi în zadar vor holba ochii, că nu-și vor putea delecta niciodată privirea cu splendoarea acestei țesături. Și degeaba o vor pipăi cu degetele, că nici atingerea ei nu o vor simți."
"Asta da, țesătură. Poate așa voi afla și eu cine este destoinic, demn de încredere și potrivit pentru funcția pe care o ocupă. Dă-i bătaie, croitorașule, cu cea de-a doua variantă. Aceasta-i porunca mea !"
"Dar Majestate, nu doriți să o vedeți mai întâi ?"
"Nu. Te îndoiești cumva de capacitățile mele ?"
"Luminăția ta ! Cum puteți crede așa ceva despre mine ? Este evident că în toată împărăția nu există cineva mai înțelept și mai potrivit pentru a ne conduce. Decât Măria-ta."
"Prea bine. Când s-o împlini sorocul, voi da poruncă să se strângă toți dregătorii, sfetnicii și curtenii în sala mare a palatului, unde îi voi pune să admire noile mele haine. Iar pe baza mărturiilor lor voi decide cine este vrednic și potrivit pentru funcția pe care o ocupă."
"Așa să faci, Măria-ta !"
După trei zile și trei nopți, recepție mare la palat.
Toți dregătorii, sfetnicii și curtenii fuseseră adunați laolaltă în cea mai mare și fastuoasă sală de festivități, iar împăratul urma să le vorbească și să le prezinte noile sale haine. Se dusese vestea în toată împărăția despre însușirea miraculoasă a noii țesături, aceea de a nu se arăta privirii oricui, ci numai a celor vrednici și potriviți pentru funcțiile lor.
Într-o încăpere alăturată, împăratul care tocmai ieșise de sub duș este întâmpinat de croitor ca să probeze noile haine.
"Poftiți pantalonii, Măria-ta !"
"Unde sunt pantalonii ? Dă-i încoace, să-i îmbrac..."
"Aici sunt. Ridicați puțin piciorul drept. Așa ! Acum piciorul stâng. Îmbrăcați cămașa aceasta fină, cu nasturi din perle, brodată cu fir de mătase. Puneți-vă la brâu cingătoarea încrustată cu diamante..."
"Aș pune-o eu, dar arată-mi unde e..."
"Acum sacoul. Întindeți mâna stângă ca să vă intre pe mânecă.
Așa ! La fel, întindeți și mâna dreaptă. Sunteți aproape gata ! Să nu uităm nici de pantofii de lac, ediție limitată"
"Să mi se aducă o oglindă mai de Doamne ajută !
O secundă am avut chiar impresia că mi se vede cocoșelul..."
"Imposibil, Măria-ta. Aveți veșminte numai din stofă de cea mai bună calitate".
"Prea bine, croitorașule. Sper că știi ce faci. Mă încred în cuvântul tău."
"O să vă convingeți, Luminăția ta ! Arătați superb îmbrăcat în noile haine."
"Să vedem ce părere au dregătorii, sfetnicii și curtenii." spuse împăratul.
Iar în sinea sa : "Sincer, sunt complet dezamăgit. Nu văd și nu simt absolut nimic pe mine care să semene cu o haină împărătească.
Nu sunt eu prea vrednic sau potrivit să fiu împărat ? Mai bine tac din gură, că sigur ies discuții. Mă dau ăștia jos și mă lasă fără tron.
Să fiu foarte precaut."
Pe când împăratul își făcea curaj să intre în sala de festivități cu noile haine, gândind cu inima strânsă că unii dintre supuși, mai neajutorați de la natură sau mai nepricepuți decât prevede fișa postului pe care îl ocupă, ar putea să-l vadă dezbrăcat, iată că primește un ajutor nesperat în persoana dregătorului Hoașcă de la Control Intern : "Măria-ta, nu contează ce zic ei, contează doar ce spunem noi".
"Dar tu, înțeleptul meu dregător, spune-mi cinstit : Cum mă vezi ? Sunt îmbrăcat sau dezbrăcat ?"
"Eu spun că veșminte mai alese ca acestea ale Măriei-tale nu există în toată împărăția. Și nici în toată lumea, peste mări și țări, de când s-au inventat hainele care să ne acopere trupul."
"Deci sunt îmbrăcat !"
"Fără îndoială Măria-ta."
"Nu spui asta doar să te știu vrednic și priceput pentru funcția ta ?"
"Nu, Măria-ta !"
"Of, dacă ai știi ce piatră mi-ai luat de pe inimă...
Atunci hai să merg să mă vadă și ceilalți din palat."
"Dregătorii mei, sfetnicii mei, curtenii mei. V-am adunat aici NU ca să discutăm treburile împărăției, ci doar ca să admirați noile mele veșminte și să vă minunați de ele. Nu de alta, dar dacă sunt pe gustul vostru, poate schimbăm moda ultimilor ani. Ce ziceți, vă plac noile mele haine ?"
Un murmur prelung, în semn de aprobare, veni din partea tuturor celor prezenți : "Desigur, Măria-ta, sunt foarte frumoase !"
Împăratul, extrem de mulțumit :
"Este clar că știu să-mi aleg oamenii. Toți sunt vrednici și pricepuți pentru slujbele lor. O să am grijă să fie răsplătiți".
Iar apoi către dregătorul Hoașcă :
"Pregătiți caleașca ! Purcedem la drum, vreau să mă vadă tot poporul !"
"Măria-ta, dorința ta e poruncă pentru mine. Dar nu este o idee prea bună să invităm prostimea să se pronunțe asupra veșmintelor împăratului. Brutele astea nu au văzut în viața lor un fir de aur sau de mătase. Cu lipsa lor de creier, or să te vadă clar dezbrăcat. Ai uitat, Măria-ta, ce a spus croitorul ? Că numai cei vrednici și pricepuți în slujba lor vor vedea țesătura.
"Așa este, dregătorule, dar parcă tot aș vrea să dau o raită prin împărăție. Să mă conving eu însumi de ceea ce spun supușii mei. Chiar cu riscul de a nu-mi fi pe plac ce voi auzi. Și apoi, vorba ta, contează mai puțin ce zic ei. Mai ales că noi știm ce este adevărat."
"Caleașca este pregătită, maiestate !" raportează căpetenia oștenilor.
"Încotro purcedem, Măria-ta ?"
"Păi, până la centrul ăla de tranzit, de vreți voi să-i facem recepția. Să constat și eu ce s-a mai făcut pe-acolo. Că banii din vistierie i-ați cam tocat. Nu mai avem decât fonduri europene. Tăiem panglica sau nu, săptămâna asta ?"
"Tăiem, Măria-ta."
"Pe cai, oștenii mei ! Iar când treceți printr-un cătun, oraș sau cetate, opriți caleașca ca să mă arăt poporului în noile veșminte."
După un ceas, alaiul domnesc era deja departe de palat. Se oprea din când în când prin așezări mai populate, iar împăratul cobora de fiecare dată din caleașcă și îi întreba pe locuitori dacă hainele în care este îmbrăcat sunt pe placul lor sau nu.
Mulți nici nu-l recunoșteau pe împărat.
"Care haine, nene ? Ești în pielea goală, țicnitule !" sau
"Pleacă de aici până nu-ți ard una ! Aici ți-ai găsit să-ți scoți daravela, nenorocitule ? Sunt copii în preajmă ! Obsedatule ! Perversule !"
Un trecător bătrân parcă își amintește ceva, dar nu mai are vederea așa de bună : "Am văzut unul exact ca tine în Florența, Italia. Singura diferență, el era sculptat în marmură. David, al lui Michelangelo Buonarroti. Mare operă de artă..."
"Trebuia să mă aștept la asta. Croitorul doar m-a avertizat. Păcat de ei, săracii, că sunt atât de limitați și nepricepuți. Proști de bubuie, de dau în gropi, iar din păcate sunt și foarte mulți. Irecuperabili."
"Măria-ta, am ajuns la destinație. Aici e centrul de tranzit. Să tragem peste noapte aici, că sunt caii obosiți. Am poruncit hangiului să vă pregătească camera. Mâine, dis de dimineață, facem cale întoarsă."
"Prea bine, văd că s-a lăsat și seara. Parcă s-a făcut și frig. Vouă nu vă e frig, oștenii mei ? Mie au început deja să-mi clănțăne dinții. Hainele astea or fi ele speciale, dar nu-mi țin deloc de cald.
Dau poruncă să faceți focul, adică să porniți centrala aia dichisită pe care v-am luat-o. Cu ocazia asta vedem și dacă face 50.000 euro, cât am dat pe ea. Atâta ne-a costat, nu ? O avere !"
"Exact, Măria-ta. S-a dus hangiul să caute niște uscături prin pădure, ca să facă focul în sobă. Nu mai avem centrală. A dispărut cu tot cu țevi și calorifere. Hunii și tătarii au operat în zonă. După copitele cailor ar putea fi și vizigoții. Stați liniștit, i-am dat deja în urmărire."
"Cum adică, centrala mea, a împărăției, cu toate țevile și caloriferele, a dispărut fără urmă (mă rog, câteva copite pe caldarâm) iar făptașii au rămas nepedepsiți ? Sunt nevoit să mă încălzesc la sobă, îmi clănțăne dinții de frig, iar hoții sunt bine-mersi ? Aduceți-i la mine să le tai capetele imediat. Până nu ne fură cu tot cu centrul de tranzit, poate chiar și palatul domnesc. Dregătorule Hoașcă, ai auzit ceva despre asta ?"
(Adaptare după o poveste îndrăgită din copilărie
"Hainele cele noi ale împăratului" - Hans Christian Andersen)