Și, ce ? Care-i problema ?
Sunt 4-5 luni de când i s-a atras atenția inspectorului general asupra acestui aspect.
"Bă, vezi că pe de-o parte le semnezi, pe de altă parte le pierzi".
Din interior i s-a spus, nu din exterior.
Așa că poate să mai doarmă încă 2-3 ani de acum încolo. Nu-l deranjează nimeni și nimic.
Revoltător este că nu are nicio evidență cu ce acte administrative lipsesc și nici până în prezent nu a dispus cercetarea dispariției lor. În locul lor nu a rămas nici măcar o copie xerox.
Ba se pare chiar că încurajează astfel de fenomene, ce nu sunt deloc paranormale, deoarece nu este interesat să ia nicio măsură și se preface că nu înțelege importanța unor astfel de documente care reglementează în mod esențial drepturile și obligațiile personalului instituției. Practic, acestea sunt hățurile cu care conduce căruța. Dacă i se înmoaie și curelele, s-a dus naibii direcția.
De-aici și până-n șanț nu e prea departe !
Originalul actului administrativ este sfânt.
O dată ce a fost avizat și semnat, el nu ar mai trebui atins decât de xerox pentru multiplicat. Și eventual de scanner pentru scanat. Apoi depus în arhivă, într-un loc sigur, cu acces restricționat.
Dacă haiducul Colea ar fi ascultat această povață înțeleaptă, Serviciul Resurse Umane nu s-ar fi aflat în situația de a căuta să recupereze originalele actelor administrative care lipsesc.
Nu ar mai fi fost chemați la Corpul de Control al MAI (acum când era mai multă nevoie ca niciodată de ei la muncă) colegi de-ai noștri ca să stea cu orele și să dea cu subsemnatul în dosare penale de fals material în înscrisuri oficiale. Da. Exact aici s-a ajuns...
Pentru că, știind că a fost ultimul care a atins originalele înainte de a le depune la loc sigur, Colea nu și-ar mai fi permis să le măsluiască după pofta inimii și ar fi fost obligat să-și asume răspunderea.
În prezent, prizonieri ai unui haos păgubos, toți lucrătorii serviciului sunt suspectați că ar intra în arhivă și ar accesa bibliorafturile cu actele administrative, din care ar extrage, sub diverse pretexte, originalele care prezintă interes, uitând apoi să le mai aducă înapoi.
Apoi, dacă se întâmplă ceva rău, documentele respective apar la Serviciul Control sau, mai grav, în afara instituției, la Corpul de Control al MAI, iar toți lucrătorii sunt luați la întrebări pentru a se stabili vinovăția cuiva. Nu se mai termină această mascaradă. Niciodată.
Totul ține de organizare. Cum îți așterni, așa dormi.
Se pare că unii, care au decizia în mână, aleg doar să doarmă.
De ce nu se previne ceva ce este atât de ușor de anticipat ?
De ce nu sunt puse la adăpost originalele actelor administrative ?
De ce sunt manevrate și frecate toată ziua, ajungând cu colțurile rupte sau îndoite ?
După care sunt prinse inevitabil și ferfenițite între rolele xerox-urilor, rezultând în cel mai fericit caz o hârtie mototolită în formă de armonică sau oricum șifonată destul de serios.
În cel mai rău caz se amestecă cu alte lucrări și nu se vor mai găsi niciodată.
Peste mii de ani, urmașii noștri le vor studia cu mănuși de protecție. Iar când vor avea lipsă o parte din document, de o valoare inestimabilă pentru ei, vor conchide : "Ce păcat că strămoșii noștri tratau actele administrative atât de neglijent, le vânturau toată ziua bună ziua, vărsau cafelele pe ele, trăgeau de capse până le rupeau colțurile și făceau modificări pe ele când aveau ocazia". Dintr-o chestie din aceasta se poate trage, din punct de vedere istoric, o concluzie greșită : un modus operandi valabil pretutindeni în Ministerul Afacerilor Interne. Ceea ce este, fără îndoială, fals.
Răspunsul este foarte simplu :
La IGI ne place debandada. Iar domnul Crețu o adoră din același motiv pentru care și Colea o diviniza : fuga de răspundere.
Făcând puțină ordine, s-ar fixa și niște reguli / responsabilități precise care ar pointa direct către factorii de decizie. E foarte ușor, în schimb, în lipsa lor, să dai vina pe alții care încearcă să se descurce cum pot în acest haos general. Și în majoritatea cazurilor cam sunt de vină lucrătorii simpli, care sunt obligați zi de zi să muncească în asemenea condiții.
Așa cum ai un infractor la Serviciul Control pe care îl aperi și îi încredințezi spețe de verificat din care rezultă numai cercetări prealabile deocheate, așa există și la Corpul de Control al MAI o mulțime de marionete care stau cu dosarele penale ascunse prin sertare, neinstrumentate de ani de zile. Cum să îndrăznești să dai în oamenii sistemului ? Pe lângă faptul că aceștia sunt practic intangibili, oare de ce să nu te ducă mintea să creezi (doar prin haos, fără să faci absolut nimic) o potecuță care să-i conducă pe derbedei spre adevăratele victime, cei care duc greul și muncesc efectiv ?
Domnul Crețu are așteptări mari de la lucrătorii Serviciului Resurse Umane. Cel puțin în acest moment, când are atâtea concursuri în derulare. În același timp, nu dorește să le facă cu nici cu un gram viața mai ușoară.
Măcar să-i scutească de "verificările" năbădăioase ale controlorilor, dacă nu acum, măcar pe viitor.
Corpul de Control al MAI te citează mai întâi ca martor, după care îți dă rapid de înțeles că ai putea dobândi relativ ușor calitatea de suspect. Ca să nu mai vorbim că te simți de la începutul până la sfârșitul interogatoriului ca un infractor.
Ajuns înapoi la muncă, nu mai ești bun de nimic.
Deja ești scârbit de toate, te uiți în calendar cât mai ai până la concediu, îți revin în minte toate răutățile care ți s-au făcut de-a lungul timpului și pe care abia le uitasei ca să poți să-ți vezi de treabă.
Acum, iată că nu ai scăpat. Vin altele.
Poate ar fi cazul ca de același tratament să beneficieze și adevărații făptuitori. Mai ales că nu trebuie să fii deosebit de perspicace să-ți dai seama cine ar putea fi.
Ei sunt însă oamenii sistemului. Nu trebuie deranjați.
Toate acestea sunt determinate de haosul instituțional pe care-l tolerează conducerea IGI, lipsa de comunicare și dorința de a nu interveni cu nimic esențial în activitatea lucrătorilor. Munca lor nu a fost niciodată sprijinită cu adevărat.
În schimb, rezultatele bune sunt foarte intens așteptate. Concomitent cu toate cercetările prealabile deocheate dispuse cu ajutorul unui sancționat penal pentru înșelăciune, fals și uz de fals, infracțiuni în formă continuată.
Cercetări prealabile ale "abaterii" de a semnala nereguli.
Și acestea planează ca sabia lui Damocles deasupra capului tuturor, contribuind la instaurarea unui regim de teroare.
"Nicio zi fără pește".
Mai vrei o cercetare ? Atunci mai semnalează o neregulă.
Iar dacă n-o semnalezi, înseamnă că ai fost părtaș și tot îți iei sancțiune.
Este total contraproductivă această politică.
Dar ce să cunoască managerii de carton...
L-ați auzit pe inspectorul general Crețu să aibă remușcări când dispune cercetarea cuiva pe degeaba ? Nu.
Leit Medrega.
Este carismatic, uneori caustic, coleric, impulsiv ? Da.
Are capacitatea de a manipula și înșela cu ușurință, fără a clipi ? Da.
Ține cont de legi, reguli, convenții sociale ? Nu.
Lipsa empatiei, a sentimentului de vinovăție și incapacitatea de a-și asuma responsabilitatea pentru faptele sale ? Se pare că da.
Definiția sociopatului.
Vlădan, ești pe fir ?
Ia vezi, cum e cu constelația afectului ? Stă bine, sau ne trebuie un alt inspector general ?
