joi, 10 februarie 2022

Cine și în ce scop a măsluit acte administrative de numire în funcție pe vremea lui Medrega ?


În primul rând, ce înseamnă măsluire ?

Falsificare, contrafacere.
A denatura în mod intenționat, prezentând drept veritabil.

Ce s-a întâmplat, de fapt ?

În cursul anului 2019, lui Medrega i s-a prezentat spre aprobare un proiect de act administrativ (dispoziție de personal privind numirea în funcție a unui ofițer).
Acest proiect întrunea toate condițiile pentru a deveni un act administrativ autentic. Cel puțin așa rezulta din avizul de legalitate emis de Serviciul Juridic, dar și din viza aplicată de contabilul șef.

Medrega a aprobat această numire în funcție.

Numai că, ghinion !
Pe aceeași poziție din statul de organizare mai era numit un ofițer !
Gurile rele susțin că ar fi fost chiar doi pe aceeași pătrățică. 
Iar acum urma al treilea...

Cineva i-ar fi atras atenția lui Colea că e cam prost.

Bine, nu era ceva ieșit din comun. Putea trece drept o eroare materială. Se lua actul administrativ și se corecta. Dar trebuia să se ducă cineva la Medrega și să-i explice cum s-a produs gogomănia.

În acel an, Colea era la cuțite cu Medrega.
Fusese chemat la împăciuire însuși Dumitru COARNĂ, pe atunci lider SNPPC. Nu a reușit prea multe, dar le-a recomandat celor doi "cocoși" să meargă pe calea rațiunii, nu a invectivelor și a vorbelor grele necontrolate.
Cum să se ducă haiducul la jupân și să recunoască că a greșit poziția din stat ?
Îl băga imediat în cercetare prealabilă...
Iar Oarză îl aștepta cu satârul după colț și îi lua capul...
În același an Colea îl reclamase pe Medrega la minister că nu-i întocmise fișa de evaluare.
Deci atât aștepta și Medrega... enervat și cu capsa pusă.

Și atunci, ce să facă, ce să facă...
Cunoscând că este în vizor, ce i-a dat prin minte lui Colea ?
Să "corecteze" actul administrativ, după ce fusese semnat de Medrega !
Băă ?! Tu ai toate țiglele pe casă ?! Cum să faci așa ceva ?!
Chiar așa a făcut...

Apoi a dispus să fie multiplicat.
Și s-au distribuit copii certificate pentru conformitate cu originalul... ceea ce până la urmă era ok... fiindcă într-adevăr semănau cu originalul. Și nici nu aveau cum să nu semene.

Dar originalul era ... măsluit !!!

Ei bine, cineva a sesizat procurorii.
Dosarul penal a fost constituit încă din 2019.
De doi ani de zile se află în instrumentarea Corpului de Control al MAI care nu știe efectiv de unde să apuce taurul de coarne.
(n.a. de știut știe, dar nu prea reușește să-l țină... Când să pună șaua pe el, taman atunci se întâmplă ceva și scapă printre degete)

Evident, actualul auditor nu-și mai amintește nimic.

Cu astfel de găinar fără coloană vertebrală am funcționat la Inspectoratul General pentru Imigrări.

Fuga de răspundere naște monștri...

Aviz auditorilor !
Aveți grijă, sunteți cu beleaua deja în casă...

Acum... câte puțin și despre Corpul de Control al MAI.
Senzația este că are potențial de a se duce cu verificările până în pânzele albe...

Dar este cineva acolo sus, înfipt strategic, o babă chioară care se foiește în scaun ca o fată mare și care zice într-una că nu e bine, că nu sunt indicii, că nu se întrunesc elementele unei infracțiuni, că nu este nici intenție, de fapt, dacă este să ne gândim bine, chiar nu este nimic și că dimpotrivă a fost vorba doar de bună credință, etc.
Baba asta chioară (sau moșul ăsta chitros) este de fapt frâna tradițională aflată în mâna sistemului, care nu are niciun interes să găsească vinovați și să-i pedepsească, chiar atunci când ar fi cazul. Ba dimpotrivă, caută "petarde" din astea ca să le promoveze în funcții și să-și facă treaba cu ele. Jigodii și gunoaie capabile să încheie tot felul de compromisuri, fiindcă oamenii verticali, responsabili, nu se pretează la așa ceva.

Exemplul cel mai la îndemână este Oarză.
Poate fi numit "un produs" al Corpului de Control al MAI. Dacă cei de acolo erau corecți, la cât scandal a fost în jurul lui, acum era de mult rejectat din sistem. Însă întotdeauna vor fi și treburi murdare de rezolvat. Oarză știe asta, așteaptă ascultător contractul de killer, este omul sistemului.

Din păcate, chiar și unii procurori se lasă mai mult sau mai puțin îmbrobodiți. Nimic nu este pe bune. Păcat de anchetatori, unii sunt chiar profesioniști, dar nu pot fi lăsați să-și facă treaba până la capăt.

O să aflăm vreodată adevăruri grele despre Medrega ? 
Nu se mai aude nimic de el. S-a dat la fund.

Și atunci despre Colea ce să mai zici ?
Deja vorbim de mărunțiș...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu