duminică, 25 octombrie 2020

Iscusitul șef de la Resurse Umane este atât de priceput în toate încât IGI ar trebui să-i comande o statuie, iar pe el să-l dea afară...


Statuia măcar tace din gură. Și nu are atâtea aere.


Iar ai dat-o în bară, măi Mirele ? 

Cică, acum ceva vreme, te-ai uitat ca vițelul pe o lucrare.

"Măi, așa o fi ! Cred că asta e soluția !" ți-ai zis.

Și ai semnat-o fără să ai cea mai mică îndoială, fără nicio ezitare.   Ai acordat, zici tu, un drept. Ai făcut o treabă bună.

După ceva timp, au apărut semnale destul de clare că acel "drept" nu trebuia acordat. Și "treaba" nu a mai fost așa de bună.

Cum așa, Mirele ? Nu ești tu cel mai pregătit, cel mai dibace șef de Resurse Umane din câți au existat pe acest Pământ ?

Ești.

Dar din când în când, niște spețe nemaîntâlnite și extrem de complicate își arată colții, iar tu de rușine, în loc să suni la Minister ca să ceri un punct de vedere și să te lămurești, te încăpățânezi să faci totul după capul tău. Și iese prost... 

Acum, cică ai avea "ceva mărunțiș" de plată.

Partea proastă este că ai tras după tine și pe câțiva colegi care s-au încrezut în mintea ta și au făcut lucrarea exact cum ai zis tu.

Ca și când s-ar fi putut opune încăpățânării tale și ar fi putut să îndrăznească să-ți propună soluția lor.

Acum trebuie să "contribuie" și ei cu câte 15-20 milioane lei vechi, bani luați de acasă.

Nu este deloc corect. Mai ții minte cum te băteai cu pumnul în piept: "Eu sunt șef și tu execuți ce-ți spun eu !"

Ei, da ! Ai dreptate. Ia pune mâna și plătește tot prejudiciul. Că ești șef, ești foarte bine pregătit profesional, ai experiență îndelungată și dictezi la alții ce să facă, pe semnătura lor.

Iar ceilalți, dacă atât i-a dus capul să stea drepți în fața unei nulități, să tragă ponoasele. Poate pe viitor vor fi mai atenți.

Să tot lucrezi la SRU, sub comanda lui Colea.

Ave Colea, morituri te salutant !

Ține-o tot așa, nu te lăsa ! Suntem cu ochii pe tine !