E simplu : dai gol și te califici.
Atacantul tău a reușit printr-o serie de execuții miraculoase să păstreze balonul și nu se mai oprește din driblat. Te ridici în picioare, scandezi frenetic, fierbe adrenalina in tine...Jucătorul în care îți pui toată speranța ajunge singur față în față cu portarul, după ce a făcut svaițer apărarea adversă, dă s-o ia în stânga, portarul intuiește mișcarea și pleacă după fentă, dar idolul tău este superversat, încropește iute o "scăriță" și daaaa (!!!) este într-o situație iminentă de a marca. Aflat singur cu poarta goală, la 2 metri de linia porții îl vezi deodată că se oprește brusc, pune mâna pe minge, se întoarce câțiva pași și i-o predă în brațe portarului uimit, total depășit de situație ! "Lasă, că îți dau gol data viitoare !"
"Băi băiete... să nu mai faci așa ceva. Nu mai lăsa pe mâine ce poți face azi !"
Parcă nu-ți vine să-l faci cretin, oligofren sau retardat pe jucătorul tău favorit. Dar o întrebare simplă poți să-i pui, după ce îți revii din șoc : "La ce echipă joci, tati ? Ești la noi ?
Medrega ăsta al nostru, nu aduce puțin cu ALBĂ CA ZĂPADA ?
În 2012, Medrega era cea mai avizată persoană din IGI pe zona de logistică. Mister DD (Dom' Director).
Numai că, exact atunci când trebuia să-și arate și el abilitățile, ghinion (!). Ca un făcut, toate planetele sistemului solar s-au înțeles cu Soarele, s-au aliniat cu centrul galaxiei și iată ce a ieșit ! Forța lor gravitațională adunată, cumulată cu cea a găurii negre din miezul galaxiei, l-a cam tras într-o parte și l-a dezechilibrat de pe bicicletă. Că pe atunci nu avea BMW. L-a tulburat până și chestia aceea cu calendarul mayaș care se termina brusc pe 21 decembrie 2012.
Era convins mister DD că vine sfârșitul lumii.
Așa că a lăsat de izbeliște protocolul încheiat cu Poliția de Frontieră la preluarea patrimoniului imobiliar și nu a mai verificat vreme bună de-atunci starea instalațiilor pe care IGI le-a primit o dată cu clădirea și terenul care aveau să devină ulterior Centrul de Tranzit în Regim de Urgență Timișoara.
Nu a propus măsuri de pază și conservare a mijloacelor fixe dobândite în baza protocolului încheiat, ceea ce a condus la dispariția unora dintre ele și la declasarea, degradarea altora.
"Ei, lasă ! Că nu se fură azi, poate mâine-poimâine, luna viitoare, sau la anul ! Până la anul mai e destul."
Iar acum, surpriză ! Ia de unde nu-i centrală termică dichisită, dotată cu pompe, calorifere, automatizari, în valoare de vreo 50.000 euro.
Au dispărut cu toate în neant ! Nu se mai știe nimic despre ele. Decât doar că au existat.
Dar stați, că nu rămâne așa !
Este doar un mic avans dat infractorilor care au "înfăptuit lucrarea", adică "micilor meseriași" care s-au gândit să facă și ei un ciubuc.
Cum adică ? Se pun ei cu noi ?
Au tupeu să ne dea nouă țeapă ?!
Vine puternic din urmă cercetarea administrativă dispusă de același domn Medrega, de data aceasta în calitate de inspector general.
Vă ajunge un an, domnule prelungit, să dați de cap acestei diminuări de patrimoniu rezultată în urma dezinteresului dezinvolt pe care l-ați manifestat pe vremea când erați "tânăr băiet" ?
Pe cine v-ați gândit să scoateți vinovat ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu