joi, 21 octombrie 2021

Asistența medicală acordată străinilor luați în custodie publică este OBLIGATORIE, nu OPȚIONALĂ și nici RECOMANDABILĂ !

 

Anul trecut a fost deja al doilea an consecutiv în care Avocatul Poporului a efectuat o vizită inopinată la CCSLCP ARAD și a constatat că există multiple probleme, în general de organizare, care ar putea afecta drepturile străinilor cazați în Centru.

A formulat recomandări, nu a dat în cap, că ar fi putut să o facă, sesizând organismele europene sau internaționale care apără drepturile omului.

Vă dați seama ce manageri avem : "Haide, bă ! Sunt simple recomandări, ce naiba !"

Și uite așa, de ani buni de zile, din cauza deficitului de personal, Compartimentul Medical din cadrul CCSLCP ARAD nu poate asigura în regim permanent asistența medicală a unor oameni față de care statul român și-a asumat niște obligații.

Manageri de top.

În vara anului 2019, medicul CCSLCP ARAD se trezește pensionat.

Ultracompetentul șef al Serviciului Resurse Umane din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări nici măcar nu a mirosit că omul respectiv împlinise și depășise vârsta de pensionare. 

Vă dați seama ce fler are acest haiduc. Dacă l-ar fi anunțat din timp că urma să iasă la pensie, medicul ar fi efectuat demersuri să-i fie prelungită activitatea. Ar mai fi dorit să rămână în sistem, era obișnuit cu Centrul, cunoștea exact ce trebuie făcut. Și i s-ar fi aprobat rămânerea în activitate dacă ar fi solicitat acest lucru, având în vedere situația specială existentă.

L-am pensionat pe medic și o bună perioadă n-am pus nimic în loc.

Noaptea minții.

Metalurgul : "Lasă că punem de o cârpeală. Facem un contract de prestări servicii !" Și a pus la cale semnarea unui contract atât de păgubos încât ne-a costat dublu față de cât am fi plătit dacă medicul contractat ar fi fost angajatul nostru.

Situația de la Centru, din punct de vedere al acordării asistenței medicale permanente, se deteriora pe zi ce trecea. Din lipsă de personal, turele prevăzute în Regulamentul aplicabil centrelor de cazare a străinilor luați în custodie publică nu au mai putut fi asigurate în conformitate cu legislația muncii. Situația datează din 2017, exact de când Medrega a preluat funcția de inspector general. În acel moment erau încadrați 4 asistenți medicali, abia se puteau ajuta cu medicul să-si mai ia din concediile de odihnă planificate. Dar unul dintre aceștia era în pragul pensionării, fiind în perioada de prelungire aprobată a activității. Prin urmare se putea previziona că în scurt timp vor rămâne pe post doar 3 asistenți medicali, situație care ar fi făcut imposibilă planificarea serviciilor în ture, chiar și cu suportul necondiționat asigurat de medic.

Serviciul Resurse Umane nu a avut nicio reacție, iar pentru conducerea instituției nu a fost niciun impediment să lase situația să continue așa.

Din 2019, a fost scos la pensie atât medicul cât și alt asistent medical. Situația Compartimentului Medical era în avarie, nemaifiind posibilă asigurarea permanenței.

Pe principiul că "merge și așa", în loc să se încerce încadrarea de urgență măcar a unui asistent medical, deși trebuiau mai mulți,  s-a mers din păcate pe forțarea unui program de lucru care încalcă grav legislația muncii, cu numai 2 asistenți medicali. 
Programul respectiv, făcut după ureche, este ajustat periodic după bunul plac al directorului Centrului.

În 2020 s-a ratat ocazia de a încadra personal medical fără concurs, doar cu interviu de încadrare, fiind o posibilitate oferită doar pe perioada instituirii stării de urgență.

În loc să-si păstreze lucrătorii cu orice preț, domnul Pitea Filimon a făcut tot ce i-a stat în putință ca să scape mai repede de ei.

Cunoaștem povestea agentului șef de poliție Vug Ciprian, căruia în loc să i se acorde liberele și concediul de odihnă la care avea dreptul, i s-a mai înscenat și o cercetare prealabilă combinată cu o monitorizare psihologică. Singura "vină" a dânsului a fost că a solicitat acordarea drepturilor cu o anumită fermitate care l-a scos din sărite pe directorul Centrului.

Prin diverse subterfugii și combinații obscure, a fost activată "iubitoarea de mâțe" Vlădan, dispusă să facă orice matrapazlâcuri pentru păstrarea privilegiilor. Noroc că actuala conducere a IGI și-a dat seama la timp că este o făcătură grosolană.

Partea cea mai proastă este că încadrarea unor asistenți medicali la CCSLCP ARAD nu este privită ca o urgență, nici măcar nu este considerată prioritară. Ca probă, nu există niciun concurs avut în vedere de IGI pentru ocuparea unor astfel de posturi. 
Cel puțin nu anul acesta.

Hai să analizăm puțin de ce s-a ajuns în această situație.

Pornind de la premisa că la București clanul Medrega avea cu totul alte priorități, totuși unde sunt demersurile distinsului director Pitea Filimon ?

Dacă era un personaj atât de implicat pe cât pretinde că este, topea toate liniile telefonice cu Bucureștiul, trimitea tone de memorii, note-raport, ar fi devenit coșmarul lui Colea și Medrega. Nu mai scăpau de el până nu-i aduceau un medic și trei asistenți. Stătea pe capul lor până erau fabricați  pe loc dacă nu se putea altfel, erau scoși din pământ, din iarbă verde. Sau măcar până l-ar fi asigurat că primul concurs organizat de IGI va fi pentru completarea schemei Compartimentului Medical.

În realitate, lui Medrega nici nu i-a păsat. Asta dacă cineva vreodată i-ar fi semnalat situația dificilă de la Centru. Iar Colea, care deținea toate datele privind efectivul încadrat, cu ofițer pe SSM care ar fi trebuit să-l tragă de mânecă și să-l sesizeze că acolo se încalcă legislația muncii, era la fel cum este și acum : total aerian.

Aceasta este politica de Resurse Umane la nivelul Inspectoratului General pentru Imigrări ?

Domnul Colea, mereu cu răspunsul pregătit,
îi cântă în strună jupânului...

Pare mai mult o bătaie de joc, iar șeful Serviciului Resurse Umane, care ar trebui să anticipeze din timp nevoile de personal ale IGI, este mai curând un păcălici. Niciodată nu este pregătit pentru nimic. Toate îl iau cumva prin surprindere.

Extrem de frustrant pentru niște colegi de-ai noștri care sunt solicitați la maxim. Să audă că au fost lăsați iarăși de izbeliște.

Pare cinic, dar știți ce s-ar întâmpla dacă l-am lăsa liniștit pe domnul Colea să facă ce crede de cuviință ? S-ar plânge atât de mult că nu are oameni la SRU, încât l-ar convinge pe inspectorul general să-i delege pentru 30 zile pe ambii asistenți medicali de la Arad la București și să-i transforme în asistenți personali : unul să-i întindă stiloul, iar celălalt sugativa. Ca la Președinții de Stat. Asta ar face.

Schema de la Resurse Umane este aproape plină. Iar dacă are un post vacant, trage imediat sforile să-l ocupe. Dar tot nu-i de ajuns.

Cunoașteți, desigur că este Președintele Asociației de Proprietari din imobilul în care locuiește, Președintele Corpului Național al Polițiștilor (filiala IGI), Președintele unor asociații de vânători și pescari... (măcar să nu amestece poveștile vânătorești și pescărești cu realitatea în care ne desfășurăm activitatea, ar fi păcat).

Omul are și el un hobby : colecționează funcții de președinte. 
La REBU nu s-a calificat, sunt mizerii peste tot în jurul lui...

Nici acum nu a reparat domnul președinte Colea ceea ce a stricat în urmă cu 2 ani, prin pensionarea nechibzuită a medicului de la CCSLCP ARAD, care a fost posibilă doar din nesăbuința, indiferența și autosuficiența care-l caracterizează pe acest haiduc al resurselor umane. Și nici nu va mișca un deget dacă nu va fi obligat.

Avem garanții că în următorii 2 ani își va lua atribuțiile în serios ?

Da. Va fi un președinte de bloc nemaipomenit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu