Destul de previzibil, după îndelungi așteptări și promisiuni neonorate, acuzații de tergiversare în bilanț, iată că brigada S.F. a Serviciului Control scoate, în sfârșit, la tipar, nota de constatare privind principalele concluzii rezultate în urma controlului tematic efectuat pe linie de management la Serviciul Resurse Umane.
Studiind cu atenție materialul de 53 pagini constatăm undeva, pe la mijloc, o serie de mențiuni care au fost preluate dintr-un proces verbal al unei ședințe de lucru a Serviciului Resurse Umane, pe la sfârșitul lunii februarie 2019 : "personalul acuză o stare generală de nemulțumire și iritare în raport cu modul în care activitatea acestuia este percepută de conducerea instituției. Aceștia (polițiștii) au exprimat faptul că se simt vulnerabili și vânați pentru greșelile materiale inerente ce apar în contextul desfășurării activităților de serviciu în condiții de stres, de volum de muncă foarte mare și de lipsa de personal... S-au semnalat probleme în respectarea termenelor de soluționare a lucrărilor din cauza întârzierilor provocate de conducerea unității.
În acest sens, se menționează că se dorește o întrevedere cu inspectorul general, solicitare adusă la cunoștință acestuia cu semnalarea că toți polițiștii structurii doresc să depună rapoarte de mutare".
Bravo, eminenților ! Ai relatat și voi ceva adevărat, o singură dată în cariera voastră, chiar dacă numai pe jumătate, dar credeți că stăpânul vostru va fi foarte mulțumit de ce ați făcut ?
Vă spunem noi : va fi deosebit de încântat când își va aminti.
Iar acum, după exact un an, lucrurile nu stau cam la fel ? Cu singura diferență că șeful serviciului nu se mai ceartă cu Medrega la cuțite, ci sunt la cataramă.
Dar și așa, câteodată, mai din glumă, mai de antrenament, se mai împung unul pe altul.
A, că scrieți voi altceva, asta se cunoaște...
Dar dacă nu se mai ceartă cei doi omnipotenți și fiindcă, în prezent, "din analiza solicitărilor în audiență a personalului serviciului Resurse Umane se observă faptul că majoritatea au ca obiect (tot !) mutarea din cadrul structurii" nu rezultă că sunt vinovați amândoi de degradarea mediului organizațional ?
Țineți minte, angajații sancționează întotdeauna managementul aplicat, nu instituția !
Dar voi scrieți în continuare, că scrieți bine !
Mai ales că acum mai vede și lumea cu ce vă ocupați.
La o altă pagină din respectivul document vă băgați puțin în seamă cu un agent care v-a făcut necazuri.
Că nu vă convine că v-a făcut 18 petiții, multe dintre acestea cu caracter de repetabilitate, care ar fi putut fi soluționate de către Serviciul Resurse Umane.
Dar de ce, măi competenților ?!
Păi 18 nu e cam puțin ?
Iar dacă au grad de repetabilitate, înseamnă că, de fapt, sunt mult mai puține... La multe dintre ele ați amânat răspunsul până după efectuarea acestui control tematic, adică după peste 8 luni de zile.
Acum, după ce ați "născut" acest "prunc" mult așteptat, cu care v-a însărcinat comandantul suprem, (nu cumva e prematur, poate mai trebuia bibilit o lună, cel puțin) dorim ca tot VOI să rezolvați și aceste petiții.
Nu așa s-a exprimat excelența sa, inspectorul general ?
Nu VOUĂ v-a repartizat "lucrarea" ? Mai necesită și o anumită perioadă de lăuzie ? Că pruncul nou născut trebuie să crească mare, frumos... să beneficieze de toată îngrijirea și atenția care se cuvin unui nou membru al familiei.
Iaca, suntem generoși, vă mai lăsăm șase săptămâni să vă bucurați, nestingheriți, de creația voastră. Treceți la alăptat !
Ia uite, dom'le, ce mai scrieți (extraordinar, cine ar fi crezut ?) :
"Situația dată a îngreunat activitatea Serviciului Control, sens în care a fost necesară dislocarea unor polițiști în vederea analizării și soluționării acestor sesizări, în condițiile în care la nivelul serviciului a existat un deficit de ofițeri, fără a se lua în calcul concediile de odihnă sau medicale (ați uitat să menționați și concediile de maternitate, uitucilor !), fapt ce a îngreunat în mod deosebit buna desfășurare a activităților și misiunilor planificate. ÎN ACEST CONTEXT, S-A CONSIDERAT CĂ ACȚIUNILE AGENTULUI GENEREAZĂ RISCURI MAJORE ÎN BUNA DESFĂȘURARE A ACTIVITĂȚILOR SERVICIULUI CONTROL."
Serios, măi, subdimensionaților ?! Dar câți ați vrea să fiți ?
Douăzeci ? Treizeci ? Nu e de ajuns că ardeți gazul de pomană, mai vreți să vă și înmulțiți ? Facem Direcție Control Intern, că nu sunteți voi în stare să răspundeți la petiții ?!
"Având în vedere cele prezentate, conducerea instituției a dispus Serviciului Control verificarea modului în care agentul de poliție a îndeplinit atribuțiile de serviciu, ordinele și dispozițiile șefului nemijlocit, în zilele în care acesta a întocmit aceste petiții, dacă a prejudiciat în vreun fel patrimoniul instituției (toner, hârtie, energie) și dacă își justifică salariul lunar pe care îl încasează".
Și mai spuneți că nu cântă împreună, aceeași partitură, șeful de la Resurse, Controlul și Medrega...
Alo, măi afectaților ! Să ne înțelegem...
(Că sunteți la pachet acum...)
Agentul care v-a enervat nu a făcut altceva decat să vă trimită e-mail-uri pe igi@mai.gov.ro și pe e-mail intern (cât l-ați mai lăsat să scrie).
La care nici până în ziua de azi nu ați fost în stare să bâlguiți ceva de calitate. Marea lor majoritate au fost redactate în timpul liber.
V-a creat daună totală, sinistraților ?
Hai să analizăm cât curent s-a consumat, câte taste s-au înfundat la tastatură, cât aer s-a respirat în procesul de creație. Că după cum puneți problema, de aia tot săreau siguranțele vara :
Unii transformau curentul în petiții...
Dar cine v-a pus, bre, să le scoateți la imprimantă ?
Vă dați seama câți copaci ați nenorocit ?
Nu relaționați bine decât prin multe, multe hârtii ?
Dacă vine vorba că nu aveți energie (curent electric) cât să vă ducă de 2-3 răspunsuri (răspuns de la Control = copac, materie uscată, lemnoasă, în doi peri), așterneți pe un șervețel de hârtie reciclată câteva cuvinte caligrafiate de domnul Medrega, că oricum nu-i înțelege nimeni scrisul. Și ați rezolvat problema.
Dacă este vorba de alt tip de energie... intelectuală, spirituală... atunci da ! Ar putea fi o problemă...energetică...
Cât despre energiile noastre, nu vă faceți griji !
Sunt regenerabile...
Cât de răi putem fi...
Fără pic de înțelegere, fără urmă de duioșie...
Am avut Controlul gestant și uite ce comportament avem.
Incalificabil !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu