Cozonacul lui Medrega

 

Medrega ia foarte în serios cozonacul.

După ce a frământat bine aluatul și i-a numărat cu atenție stafidele, înfipte științific la o anumită distanță unele față de celelalte, jupânul mai avea o teorie desprinsă, spune el, dintr-o celebră carte de bucate.

Cozonacul nu se pune oricum în cuptor, ci expus la 120 grade, 50 de minute.

La început a crezut că este vorba de o glumă : 

de unde să strângă el 120 de epoleți în 50 minute, mai ales că din toate aceste grade ar fi trebuit să fie măcar și o stea de chestor... pe care n-a primit-o însă, fir-ar să fie !

Dar după aceea, vădit încurcat de complexitatea situației și lipsa ingredientelor, și-a tras o palmă peste frunte și și-a amintit : "Bă, eu sunt inginer cu diplomă sau nu sunt ?" A luat raportorul din trusa de geometrie și a trasat, la mare precizie, unghiul dintre forma de cozonac și cuptor, în grade, minute (și chiar secunde, deși nu era specificat clar în cartea de bucate).

Bine că nu apucase să se gândească deja și la poziția geografică (latitudine, longitudine) că parcă îl vedeam cum ia cuptorul în spinare și începe un lung traseu cu harta în mână.

"Din cuptorul ăsta o să iasă o șarjă de cozonaci de cacao ... 

exact pe gustul meu !" și-a frecat satisfăcut Medrega mâinile experimentate de metalurg.

"Dacă nu, din două-trei cercetări prealabile tot o rezolv !"