joi, 22 iulie 2021

"Scoatem la concurs numai ce e legal"


Așa s-ar fi exprimat "ghindarul" într-o ședință de comandă recentă.

"Și voi lua măsuri drastice împotriva celor care au condus la apariția acestor nereguli"

Se referea la câteva fișe ale posturilor de conducere care ar "prezenta nereguli" și din cauza aceasta posturile respective nu ar mai putea fi scoase la concurs...

Măi Medrega, stai să ne înțelegem : "celor care au condus ?"

Păi cine conduce pe tarlaua asta numită IGI, o persoană imaginară ? În primul rând tu ar trebui să fii tras la răspundere. Dar fiindcă și în minister se practică aceeași treabă (vezi cazul Minoiu) ne cam îndoim că vei fi tras la răspundere de MAI. Poate de instanță.

Nu ești tu șeful nemijlocit al titularilor respectivelor fișe de post ? Până acum oamenii aceștia cum au funcționat cu asemenea "nereguli" în fișa postului ?

Răspuns : au fost împuterniciți. Nu conta.

Oricând, la orice oră, le putea înceta împuternicirea. După cum bătea vântul... sau gazul de sondă. Tu le arătai doar mărgica.

Din 3 în 3 luni puneai șaua pe câte unul și smuceai de căpăstru.

Iar acum, când vezi că-ți fug frâiele din mână, ce te-ai gândit ? Hopa, am descoperit niște nereguli în fișele posturilor...

Iar orzarul de colo, sare și el în susținerea jupânului :

"Păi dacă e să studiem bine legea, nici nu ne permite să modificăm fișele posturilor în preajma concursurilor. Ar fi bizar."

Măi să fie ? Care lege ? Bizar ești tu, penalule. Nu e așa că acum interpretezi fiecare virgulă din orice prevedere legală imaginară, dacă servește obiectivului care trebuie atins ? Mai ia niște bonuri de benzină și vezi ce faci cu ele ! Ai terminat cu facturile de cazare ?

Deci au fost identificate nereguli în anumite fișe ale posturilor de conducere (cele cheie presupunem), iar Oarză zice că nici nu este voie să le modificăm. Ce convenabil...

Vai, ce-mi bate inima... Să mă liniștesc puțin !
Nereguli peste tot... Să găsesc repede un vinovat.


Cum să scoți atunci la concurs așa ceva ?

Mai bine nu le mai scoatem, nu ?

Și uite așa, am rezolvat problema. "Dar nu rămâne așa, voi lua măsuri drastice împotriva celor vinovați"

Parcă-l și vedem cum se lovește singur cu cureaua peste tălpi și cu linia de plastic peste degete : "Na, să fii mai atent data viitoare !"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu