vineri, 25 decembrie 2020

Ho, ho, hoo !!! Dragii moșului, haideți la ședință !!! Am să vă împărtășesc ceva. Veniți aproape... și mai aproape, să vă șoptesc la ureche : "Am Covid !"


A devenit un fapt extrem de banal să vorbești despre inconștiență și iresponsabilitate când te referi la domnul Colea, ilustrul stăpân al "căsuțelor" din IGI, vrednicul cărăuș al mapelor cu lucrări de personal, aflat într-un permanent du-te vino la inspectorul general pentru "promovarea intereselor instituției", desigur. Il Consigliere...

Dacă Medrega va lua vreodată Covid-19, de la Colea se va infecta. Toată ziua Mirel al nostru forează cu limba în urechea șefului său. 

Chiar inspectorul general a confirmat acest lucru, cu ceva vreme în urmă, ca un vizibil reproș adresat șefului Serviciului Resurse Umane.

Să înțelegem că această faptă are un caracter ilicit doar de partea lui Colea Ciripitorul ? Iar la celălalt capăt al firului nu se află nimeni pe recepție ? Domnul Colea articulează cuvinte în neant ? Pardon, triluri. De ce pune Medrega botul la tot ce-i debitează acest individ, dacă nu ar fi direct interesat ? Că toată ziua stau și șușotesc. 

Unul cu limba în urechea celuilalt. Combină și dezbină.

Iar acum s-a aflat despre Colea că este contact direct al unei persoane confirmată pozitiv cu Covid-19. Cam greu ne-a picat fisa. Așa se explică de ce nu se mai găsește nicio picătură de dezinfectant la parterul instituției. (Citiți și postarea anterioară).

Medrega a intrat în panică. Și-a spălat cu atenție tot biroul, în special în locurile unde au staționat lucrările lui Colea. A plasat un covoraș steril la intrare, a șters cu minuțiozitate toate ungherele unde s-ar fi putut ascunde Coronavirusul. Și-a dezinfectat de mai multe ori mâinile, și-a schimbat de 2-3 ori costumele, cămășile, cravatele. Până și pantofii și i-a dat cu cremă de ghete anti-Covid. Apoi, așezat în jilțul său decontaminat de inspector general, s-a scărpinat un pic nesigur după ceafă: " Mă, nu-mi dau seama. Care ureche o fi fost ? Stânga sau dreapta ?" Pentru orice eventualitate, a luat bidonul de dezinfectant și a turnat câte o dușcă în fiecare. Apoi a luat un prosop steril, pe care l-a scos dintr-o cuvă de inox în care a stat timp de o oră la aburi sub presiune, l-a înșurubat în urechea stângă, apoi nu știm exact cum a făcut că l-a scos după un timp prin urechea dreaptă. Scamatorie sau nu, a început să tragă de prosop, alternativ, cu ambele mâini, de la dreapta spre stânga și retur, rezolvând astfel și sterilizarea urechilor. În care și-a tot vârât limba șeful SRU.

Luni, pe 21 decembrie, Colea era prezent bine-mersi la serviciu. 

A convocat câteva ședințe de lucru la care a participat în prezența mai multor colegi, inclusiv s-a aflat la ședința de comandă în prezența inspectorului general și a altor ofițeri aflați în funcții de conducere. Apoi s-a urcat în autoturismul de serviciu și s-a deplasat la sediile altor structuri din IGI. Spre sfârșitul programului a revenit la birou, de unde a plecat spre seară.

Pe 23 decembrie a apărut, în cazul lui, decizia de carantinare emisă de DSP, pentru o perioadă de 14 zile începând cu data de 21 dec. Prin urmare, rezultatul testului Covid pentru persoana cu care intrase în contact direct a fost comunicat chiar pe 21 decembrie. Există suspiciunea rezonabilă că domnul Colea a fost înștiințat despre situația respectivă cu mai multe ore înainte ca acesta să se conformeze prevederilor legale, timp în care a intrat în contact cu o sumedenie de persoane.

Nu este singurul caz de acest gen în IGI. Polițiști zevzeci, unii dintre ei aflați în funcții de conducere, se consideră mai presus de lege, umblă bezmetic cu Covid-ul după ei și periclitează starea de sănătate a personalului prin practici de acest gen, expunându-l la riscuri inutile prin iresponsabilitatea de care dau dovadă. 

Iar Medrega ne comunică să rămânem calmi, el fiind cel mai puternic exemplu de indiferență când vine vorba despre aplicarea măsurilor de prevenție împotriva răspândirii acestei boli. 

Evident, nu pentru el. Pentru ceilalți.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu