De ce este bine să faci pasul mare...

Uneori, când ți-e lumea mai frumoasă și viața mai dragă, se întâmplă să întâlnești, chiar în calea ta, o grămadă mare de rahat.

Măi, de unde o fi apărut ? Cine o fi proprietarul ? Cine răspunde ?
Cert este că încurcă puțin traficul... și nu prea poate fi ocolită.
Cât despre miros... îți desfundă toate simțurile !
"Ia spune, Mirele, că tu ești specialistul în resurse umane, cum abordezi această provocare ? Te întorci din drum ?"
"Exclus, șefu' ! Mergem înainte, încercăm să nu ne facem de cacao și să lăsăm urme pe covor.  Poate grămada nu e chiar atât de groasă și poate fi parcursă. Poate e doar o iluzie. Vedem la fața locului după ce sondăm terenul."
"Dar tu, Livian ? Cum procedezi ca să fii sigur că nu intri în rahat ?"
"Pentru mine nu mai contează așa mult, șefu ' ! Eu sunt trecut prin multe... Dar, ca să vă răspund : Simplu, aplicăm o procedură ! Pentru fiecare situație avem pregătită câte o procedură."
"Există o procedură pe care trebuie să o aplici ca să nu te umpli de rahat sau să nu te mozolești de ciocolată ?"
"Sigur, șefu' ! Există."
"Pe scurt, descrierea procedurii..."
"Subiectul care dorește să rămână perfect curat și nepătat are obligația să estimeze corect gravitatea problemei cu care este confruntat și trebuie să-și ajusteze corespunzător dimensiunea pasului, astfel încât să traverseze în condiții de siguranță zona mlăștinoasă."
"O vidanjă nu ar fi mai bună ?! ...
Hai că am glumit, așa mă știți voi ?! Cum să eliminăm grămada de rahat (sau choux à la crème) din mijlocul drumului ? E aur curat ! Trăim cu ea, asta e viața ! Fraierii vor intra în ea până la gât, noi îi recuperăm, îi spălăm bine și îi punem la uscat. Doar pe cei pe care îi vrem recuperați. Pe noi, ăștia mai  versați, care știm tot ce mișcă în jurul nostru, ar fi și culmea să ne afecteze în vreun fel. Deja nu ne mai deranjează de mult mirosul. Și nici nu ar trebui. A ajuns o aromă destul de fină pentru cunoscători. Vanilie. Iasomie. Lavandă."

"Șefu' ! Nu-i de glumă, simt că mă afund din ce în ce mai tare în materia asta deosebită și totodată am senzația că mă atrage din ce în ce mai mult. Nu mai pot ieși singur la suprafață, a ajuns pentru mine ca un drog. Dați-mi o mână de ajutor, mă copleșește !"
"Ține-te bine, Mirele ! Rezistă, prietene ! Venim acum să te scoatem din ... malaxorul de caramel în care ai alunecat. Hai, dă mâna încoace... Dar, stai ! De unde ai manșeta asta ? Parcă o recunosc ! Băi, asta e manșeta mea, până și butonul cu care se încheie este al meu ! Cum au ajuns tocmai la tine ?"
"Aveți dreptate șefu' ! Mai țineți minte când fostul inspector general a dispus să eliberați biroul și v-ați cam împotrivit ? Parcă vă trimisese puțin și pe la psihiatrie. Dar dvs. n-ați vrut în ruptul capului. A trebuit să vă tragem cu forța de cămașă afară... Eu îmi amintesc că am aplicat niște scheme clasice de judo, dar în loc să vă trimit la podea, am rămas cu manșeta dvs. în mână. Se potrivea atât de bine la sacoul meu că am păstrat-o ! Iertare, slăvite !"
"Dă manșeta încoace ! Nu ți-e puțin rușine ? Nu-i de ajuns că fac unii mișto de mine pe blog ? Cică, zic ei, am rămas într-o singură manșetă... O tot schimb pe ascuns de la o mână la alta să nu se prindă paparazzii... și ea era la tine în tot acest timp. Mare porcărie ! Livian, vino încoace ! Fă ce trebuie să faci !!"