Pe la sfârșitul anului 1972 au lansat o comedie cultă, extrem de savuroasă, cu și despre spioni, satirizând cu finețe disputa dintre un director al serviciilor secrete și concurența sa, care dorea să-i ia locul apelând la o schemă clasică de discreditare.
Filmul se numește "Marele blond cu un pantof negru" (în franceză, Le Grand Blond avec une chaussure noire)
Pe scurt, directorul de agenție se prinde de schemă și îi întinde o capcană adjunctului său, întâlnindu-se aparent în secret, la aeroport, cu un presupus mare maestru al spionajului străin, în realitate un violonist simpatic și distrat, ușor nătăfleț, interpretat în mod admirabil de actorul francez Pierre Richard. Acesta este ales aproape întâmplător din mulțime, singurul element distinctiv fiind că purta, în urma unei glume, un pantof de culoare neagră la un picior și unul maro-roșcat la celălalt.
Echipa celui care viza poziția de șef al spionilor intră într-o fierbere continuă, încercând să afle ce informații urmau să fie tranzacționate între actualul director și acest spion despre care nimeni nu știa absolut nimic.
De aici rezultă o serie de scene amuzante, pentru că simțindu-se depășiți de situație, convinși că se află în fața unui spion redutabil, agenții secreți încep să se comporte tot mai ciudat față de simpaticul violonist, care, în naivitatea și inocența sa, habar nu avea ce i se întâmplă și nici de ce. Acțiunile se precipită, conducând la moartea mai multor agenți, iar directorul serviciilor secrete privește cât se poate de senin haosul creat.
Prin 1985 s-au prins și americanii că nu ar strica să producă și ei la Hollywood un astfel de film.
Au preluat aproape integral scenariul de la colegii lor francezi, iar în rolul principal l-au distribuit pe Tom Hanks, aflat pe la începuturile carierei sale.
Pantoful negru a devenit un adidas roșu, în rest scenariul pe care s-a bazat filmul nu a suferit modificări consistente. Și cam așa a rezultat "The Man with One Red Shoe".
Iar dacă totuși sunt obligați să o facă, glumele lor par mai degrabă "sovietice".
În schimb, mai toate scenariile lor sunt de-a dreptul surprinzătoare. Se poate spune că au o adevărată tradiție în acest sens.
Iar când vine vorba despre libertatea de exprimare, observăm că ea se aplică câteodată, în mod original ce-i drept, în cădere liberă de la etajul 5 sau 6 al vreunui spital. Mai un zbor liniștit de la fereastră, mai o săritură sprintenă de la balcon...
Recent, un producător și regizor de film rus și-a propus să spargă gheața și a decis să adopte "tiparul" francez, devenit apoi american.
Succesul este considerat mai mult decât garantat.
Dar... să nu parodieze autoritățile !
Deja s-a trecut la organizarea castingului, iar în curând este programată începerea filmărilor.
Titlul comediei rusești : "человек только с одной белой манжетой" (Bărbatul cu o singură manșetă albă).
Poate că rușii nu prea știu ei de glumă, dar nu ar strica să încerce să-i propună o colaborare domnului în costum de mai jos, foarte glumeț de altfel (dar tot de neînțeles), mai ales că se încadrează aproape perfect în condițiile impuse de scenariul comediei.
где манжета ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu