Ooh, squeeze me !

"Stoarce cât poți, de unde poți !"
Acest mesaj imperativ îi este adânc întipărit în gene.
Subconștientul îi livrează lui Mirel în mod sistematic, subliminal, ceea ce reușeste să decodifice din ADN-ul său.

Prada sigură - subordonatul model.

Până nu stoarce și ultima picătură de energie din el, Mirel nu se lasă, nu se împacă.

"Hai, ocupă-te și de lucrările astea !"
"Nu pleci până nu termini !"
"Vrei concediu de odihnă, daa ? După ce mai faci câteva lucrări.
Hai să facem și puțină treabă !"

Are un talent ieșit din comun. De a profita din plin, în orice situație, de orice ocazie. Un oportunist în adevăratul sens al cuvântului.
Te-ar exploata până în ultima clipă. Până cazi lat.
Și după o scurtă pauză, când abia ți-ai revenit, ar lua-o de la capăt.
Măcar de te-ar lăsa să-ți aduni, în liniște, ideile.

O bună colegă de-a noastră, care a reușit în cele din urmă să scape de această năpastă, ne povestea despre acest căpcăun cum intra de douăzeci de ori pe zi în birou, sub diverse pretexte, să vâneze un eventual Solitaire pe ecran, dacă cineva a folosit telefonul mobil în interes personal sau dacă s-a uitat mai mult de o secundă pe fereastră. Toate acestea ar dăuna grav activității prestate de angajat, i-ar deturna atenția de la ce este cu adevărat important. Munca sa. Sursa capabilităților lui Mirel.
Totuși, când deschidea ușa și o surprindea în mijlocul unei activități laborioase, trebuia să facă el ceva ca să o fragmenteze, altfel nu se simțea bine. Să-și aducă din plin contribuția, să-și imprime amprenta de șef. Într-una din zile, colega a trebuit să abandoneze situațiile la care lucra, care aveau un grad de complexitate ridicat, necesitând atenție și concentrare, doar fiindcă venise cineva în vizită la Mirel și acesta ceruse : "fă și tu o pauză, pregătește două cafele". Sau : "lasă lucrările astea pentru mai târziu, fă-le pe astea că sunt mai urgente !"

Un alt coleg își amintește că au existat situații în care exact atunci când avea mai multă nevoie de liniște pentru a calcula vechimea în muncă sau în serviciu, lucrând la dosare de pensie care necesită calcule corecte și verificări atente ale documentelor, se auzea strigat de pe hol și trebuia să lase totul ca să vadă ce dorea șeful serviciului. De multe ori era vorba doar de plimbat o hârtie dintr-un birou în altul.
"Du-te și tu cu lucrarea asta la secretariat."
Iar secretariatul este chiar vis-a-vis de biroul lui Mirel.

Alți colegi ne povestesc amuzați cum lucrau câte trei, în mod independent, fără să știe unul de altul, la aceeași lucrare.
Iar Mirel se trezea cu trei documente identice despre care nu-și dădea seama cum au fost concepute (tripleți) și care plecau fiecare pe traseu, unde obțineau separat avizele necesare, după care se întâlneau toate trei în mapa lui Medrega, care le lua la semnat pe rând, cu un ușor sentiment de deja-vu.
Și până la urmă, nu era bine ? Mobilizare maximă !
Toată lumea a fost implicată în activități... A fost colectată toată energia creatoare...
Nimeni nu a stat pe bară, cu toții au ieșit la încălzire.
Totuși numai unul dintre ei putea intra pe teren. Ceilalți, cu siguranță, data viitoare.

La sfârșitul programului de lucru, Mirel încă mai are pretenția să i se raporteze de către fiecare subordonat faptul că și-a încheiat activitatea pe ziua respectivă. Ca un fel de a obține "binecuvântarea" de a pleca. Dar nu chiar la ora 16:00. Cu 30-40 minute mai târziu, să mai ciugule puțin din timpul liber al subalternului. Mai trântește la această oră câte o ședință de comandă...
Găsește el un motiv anume să nu se poată pleca exact la terminarea programului.

În aceeași logică personală care, în opinia sa, ar trebui patentată, încearcă prin diverse subterfugii să împiedice angajații instituției să beneficieze integral de drepturile pe care le au. Condiții de muncă speciale tăiate în mod nejustificat, practici neunitare în acordarea concediilor de studii sau la scoaterea de la locul de muncă pentru susținerea examenelor, ignorarea punctelor de vedere ale DGMRU privind participarea cu prezență la cursurile pentru care a fost aprobată înscrierea, etc. În general, toate în minus pentru personal.
Cu mici excepții, acolo unde Mirel are un interes.

Mai nou,  nici adeverințele nu mai ajung la solicitanți, fiindcă puțin îi pasă dacă le mai trimite sau nu. În schimb, este foarte atent la respectarea termenelor scurte pe care le fixează în mod arbitrar pentru rezolvarea lucrărilor, fără niciun fel de analiză preliminară.
Concluzia este că are mania să vadă oameni muncind în jurul său, până la epuizare dacă s-ar putea, el fiind doar un colecționar de merite, un oportunist, un profitor.
Când vine vorba să-și aducă aportul la performanța serviciului, mai degrabă o reduce considerabil. Pune în schimb presiune maximă pe subordonați să producă cât mai mult, într-o structură care pârâie din toate încheieturile ca o șandrama.

Un bun coleg, care făcuse și el multiple demersuri să se mute din cadrul SRU, iar în cele din urmă obținuse, cu stăruință, mutarea în cadrul IGI, după mai multe amăgiri și promisiuni încălcate, povestește că Mirel i-a dat de lucru până în ultima clipă. Ba chiar a mai aranjat să fie "împrumutat" câteva săptămâni, în baza unei înțelegeri avute cu noii săi șefi, ca să mai lucreze un timp la Resurse Umane, pentru a face puțină ordine în haosul general.
După o săptămână, Mirel deja pierduse noțiunea timpului, avea impresia că va putea dispune "forever" de serviciile fostului său subordonat.  Chiar încercase să-i planifice niște activități peste durata pentru care a fost "împrumutat". Iar când colegul l-a readus cu picioarele pe pământ, arătându-i pe zile în calendar cât mai poate rămâne, Mirel a explodat în stilul caracteristic : "Aaa, asta înseamnă că n-am reușit nimic. Am făcut o p...ă !"

Totul se rezumă la cât poate colecta el de mult de la subordonați, ca să-l impresioneze pe Medrega și să-i demonstreze, în consecință, cât de capabil este ca șef la Resurse Umane.
Numai că și Medrega își citește conștiincios blogul și constată despre Mirel că lucrurile nu stau chiar așa.
"Din ce citesc eu aici... cred că ai mare dreptate. Ai făcut o p...ă !"
Vă dați seama ce dezamăgire cruntă încearcă Mirel de fiecare dată când, străduindu-se să intre în grațiile lui Medrega, se alege cu o ciungă-n păr și 2-3 castane în cap ?