Conceptul de nesimțire instituțională dezvoltat în cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări

Dezvoltat de către cine ?

O dată cu venirea primăverii, de Mărțișor, la Resurse Umane a apărut ca un ghiocel un împuternicit îmbrăcat într-un costum, unul Pandele-Mugurel.

Te uiți la el, îl măsuri cu privirea și zici că pare ok, mai ales că la nivel declarativ tot ce azvârle pe gură este la superlativ.

Totuși, românii au o vorbă :

"La plăcinte înainte, la război înapoi !"

Pus să semneze (nu să formuleze) un răspuns la o petiție, individul se justifică în felul următor : "De când sunt eu venit aici ? De câteva zile. Nu răspund eu pentru ce a făcut sau, mai bine zis, nu a făcut Colea ! Eu răspund numai pentru ceea ce se întâmplă de acum înainte !"

Raportat la persoana sa fizică, interpretarea pare suficient de bine formulată.

Numai că petiția era adresată instituției și nu lui, iar semnătura sa aplicată pe răspunsul oferit petentului dubla semnătura inspectorului general în calitate de reprezentant al instituției.

Cel care a întocmit răspunsul, culmea (!) un jurist, împuternicit șef birou la încadrare, are exact aceeași mentalitate :

"Cine stă acum să caute lucrări în arhivă ? Eu sunt numai de câteva zile aici, întrebați-l pe Colea ce justificare a avut când a acordat calificativul respectiv"

Ca să înțeleagă toată lumea, petiția respectivă nu se adresa nici lui Mugurel, nici lui Mirel, ci Inspectoratului General pentru Imigrări.

Obiectul solicitării : identificarea unor lucrări efectuate de un polițist care a fost evaluat cu calificativul "nesatisfăcător". Iar petentul a mai cerut, în mod explicit, să i se pună la dispoziție și copii certificate pentru conformitate cu originalul ale respectivelor lucrări.

Care nu erau nici sute, nici zeci ci doar câteva. Adică între 5-10 lucrări câte i s-au repartizat pe linia respectivă de muncă.

Respectivul a solicitat și o mențiune din partea instituției că au fost respectate procedurile de lucru, că nu a fost depășit termenul de soluționare și cu relatarea faptului dacă au fost semnalate nereguli sau reclamații referitor la executarea acestor sarcini de lucru.

În ce constă nesimțirea : "întrebați-l pe Colea, solicitați explicații de la Comisia care a soluționat contestația !"

Evident, Colea nu mai este. 

I s-a netezit de urgență drumul lin spre Audit.

Comisia de soluționare a contestației, desemnată de secretarul de stat MAI Despescu nu mai are capacitate de exercițiu, deoarece s-a dizolvat imediat ce a soluționat contestația. Ea și-a atins obiectivul : a schimbat calificativul general din "nesatisfăcător" în "satisfăcător". Ce, nu e bine ?

În mod clar, aceasta nu a avut acces la respectivele lucrări, ele fiind în posesia Inspectoratului General pentru Imigrări (ex.2) și DGMRU (ex.1).

Calificativul pentru efectuarea acestei activități de către petent a rămas însă "nesatisfăcător", deși se poate verifica că situațiile întocmite de acesta au fost transmise în termen la destinatar, în bune condiții, cu respectarea procedurilor de lucru.

Mențiune pe care IGI nu vrea în ruptul capului să o dea ca să repare o nedreptate făcută unui angajat al său.

Iar justificarea : "Cine mai stă acum să caute în arhivă acele lucrări ? Intrebați-l pe Colea, eu sunt doar de câteva zile în această funcție !" poate fi valabilă pe persoană fizică, dar se încadrează perfect la "nesimțire instituțională".

Acest fapt demonstrează clar că există o favorizare tacită a neregulilor din partea unora care încurcă persoana fizică cu instituția în care lucrează.

Și uite așa se apelează la Avocatul Poporului, la instanța de judecată și la organele de cercetare penală.

Până la urmă, tot instituția are de suferit, fiindcă oamenii aceștia care încurcă borcanele, în loc să-și vadă de sarcinile lor consistente, pe măsură ce livrează răspunsuri incomplete, aberante sau în doi peri, au parte de reveniri la petiții, acțiuni în instanță și diverse solicitări ale organelor de cercetare penală.

Și tot ei sunt aceia care vociferează că nu mai au timp să-și rezolve lucrările specifice.

Un singur răspuns bun elimină un morman de petiții și reveniri la petiții, ca să nu mai vorbim despre inevitabilele acțiuni în instanță și cercetări ale organelor penale, la care nu mai există loc de întors, dar sunt mari consumatoare de timp. 

Astfel, nesimțirea instituțională se traduce în prejudicii materiale. Dacă ai dat un răspuns incomplet, nedocumentat, care nu atinge obiectul sesizării, înseamnă că ai consumat degeaba resursele instituției, pentru că în timpul risipit puteai rezolva multe alte sarcini. 

Când instituția va fi condusă pe criterii de eficiență, atunci ea va trebui să se orienteze împotriva acelora care și-au făcut un obicei de a arde gazul degeaba, bătându-și joc de petiționari pe banii statului.

Dar cum în MAI tocmai astfel de oameni sunt promovați, nu vom vedea prea curând o reformă în acest sens.