O porție de macaroane, s'il vous plait !

"Domnul Kolea, comandați cu noi pentru prânz ?"

"Cred că da. Voi ce vă luați ?"

"Ca de obicei, câte un meniu, pizza, piept de pui la grătar cu cartofi prăjiți, o salată..."

"Aș vrea o porție mare de macaroane..."

"Desigur. Cu brânză, cu carne, cum să fie ?"

"Cu de toate, ca de obicei..."

Cam într-o oră, în căminul de nefamiliști din str. Lt. col. Marinescu, începe să miroasă bine a mâncare.

"Este pauză de masă, damn it !" șuieră șeful serviciului printre dinți. "Mai muncim și noi azi ?"

Luându-se după miros, domnul Kolea ajunse într-un final în sala de mese (un birou în care unul dintre ocupanți era în concediu de odihnă. Sau medical... Nu mai contează, câtă vreme masa lui este atât de utilă.)

"Unde sunt macaroanele mele... ?"

"Imediat, o secundă..." se scuză don Felipe. Apoi, către cel care făcuse comanda : "Macaroanele domnului Kolea, ce-i cu ele, n-au ajuns încă ? Sunați repede la curier..."

"N-au sosit încă, lucrează de zor la ele un bucătar renumit, controversat, unul chef Sarion, mereu nemulțumit de ceea ce e pus să prezinte în farfurie... De parcă nu tot acolo ajung, adică în stomac..."

Ștraifurile astea n-au niciun D-zeu ! Fără cap de tabel, fără un antet, 

o înșiruire de ingrediente fără noimă, tăiate cu foarfeca dintr-o dispoziție dată orbește. 

Sunt curios cine va înghiți așa ceva...