Am găsit o bucată de cremene. Suntem salvați.
Puțină iască, câteva vreascuri uscate, facem și noi focul că se lasă frigul.
Mâine poate găsim ceva timp să reinventăm apa caldă.
Măcar să ne spălăm pe cap.
Părul care ne tot cade în ochi ar trebui mai întâi scurtat și poate așa vom avea o revelație : unii dintre noi vor trebui să facă pe frizerul.
Iar doamnele vor merge la coafor.
Și uite așa vom redescoperi foarfeca, pieptenele, săpunul, spuma de ras, vopseaua de păr, șamponul cu balsam.
"Mă duc până-n pădure să aduc ceva de-ale gurii"
"De ce până-n pădure ? E magazin la colț.
Stai așa, de ce te duci pe jos ? Ia bicicleta, ajungi mai repede ! Cumpără și o pâine la întoarcere..."
Deci roata, lanțul, brutăria, producția, comerțul, diviziunea muncii...
Vrând-nevrând lumea evoluează.
Se vorbește deja despre inteligență artificială.
La ora la care scriem aceste rânduri există roboți care iau interviuri de angajare și se ocupă cu trierea CV-urilor într-o companie, după aptitudini și motivație.
Noi încă mai scriem cu cărbunele pe pereții peșterii. Adunăm și scădem cu bețișoare.
Compania IT româno-americană UiPath, proaspăt listată la bursa din New York, a fost fondată de un român. Câțiva angajați într-un apartament din București, tratați ca o echipă, au fost răsplătiți pentru munca lor în acțiuni, nu în salarii. Acum sunt cu toții miliardari fiindcă au simțit potențialul activității lor.
Totul a pornit de la o idee. Utilizarea inteligenței artificiale în Resurse Umane și Contabilitate. Eliminarea rutinei astfel încât omul să se mai poată ocupa și de creație.
Noi nu suntem în stare nici să ne confruntăm manual datele de personal cu cele din financiar. Măcar semiautomat, că avem pretenții de eficiență la locul de muncă. Nu așa susține Colea, că aplică deja managementul orientat spre eficiență ? Și Medrega a dat din cap a aprobare, semn că a înțeles și este de acord cu eficiența.
Doar că tot prin sondaj, cu cărbunele pe pereții cavernelor.
Vom ajunge să ne retragem treptat în peșteri, de rușine, în timp ce semenii noștri ies în lume. Păcat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu