miercuri, 6 ianuarie 2021

Azi e rândul lui Oarză ! Încasează amice ... Mai vrei ? Hai că-ți croim și noi un material de sesizare. Campania noastră : "Oarză, pe făraș cu tine !"


Se împlinesc 2 ani de când, într-o audiență acordată de inspectorul general, cineva bine intenționat l-a pus în gardă pe Medrega : 
"Vedeți, am impresia că e ceva în neregulă cu acest Oarză !"
"De ce spui asta ?"
"Păi, am observat că are o problemă cu vederea. Se uită cam fix."
"Cum așa ? Fix, unde ? Nu vede ? Nu distinge culorile ? E daltonist ?
"N-ar fi exclus. Uneori se uită țintit, undeva anume, e absent, zici că este conectat la ceva care îi suge toată seva. Îl solicită intens, dar atât de intens încât pare total lipsit de vlagă în acele momente. S-ar părea că intră într-un fel de transă, ca și cum ar primi unele instrucțiuni precise dintr-o grotă întunecată, printr-o serie de semnale subliminale. Camuflat într-un soi de congelator demodat și urât mirositor, privirea lui te îngheață efectiv. Ce-i drept, mai scapă nițel freon, pe ici pe colo, din când în când, dar nu-i bai. Poate sta astfel, la - 20°C, ore în șir, nemișcat. Timp în care compilează, digeră sau păstrează la rece ce a recepționat. Apoi exact ca o șopârlă primăvara, când dă dezghețul, îl vezi brusc că prinde viață. E semn că a agățat vreun mesaj sau vreo idee, a lui sau a altcuiva, pe care trebuie să le pună urgent în practică. Se mobilizează, se screme, își adună toate energiile latente, i se activează toate circuitele și dintr-o dată, ochii pe care îi credeai țepeni încep să se învârtă zglobii, care încotro. Oho, nu-i a bună cu ăsta, frate ! E cam periculos să stai prin preajmă. Mai bine te faci că nu-l vezi și încerci să-l ocolești. Păstrezi o anumită distanță, ești precaut. Nu se știe niciodată cu cine poți avea de-a face. Ați văzut cum dădea ochii peste cap ?"
"Ei, stai linistit ! Doar e Oarză... Ce vrei ? Trebuie să pozeze într-un dur. Asta e menirea lui, să sperie. Faza cu ochii o cunosc. Era și pe mine să mă inducă în eroare. Dar te asigur, e un ghiduș. Totul e să știi cum să-l iei."
"Da, corect. Îl iei ca atare. Umblă zvonuri că a făcut și a dres unele chestii necurate, că au pus laba pe el procurorii și l-au încălțat cu niște botine de prost gust. Îi atârnă cam greu, sunt grele ca niște pietre de moară. Dar personajul continuă să meargă pe aceeași linie. Concluzia este că n-a prea învățat nimic de atunci. Și acum face exact la fel. Nu s-a dezvățat. Toată lumea îl arătă cu degetul și râde într-o veselie. Unii mai pe față, alții mai pe ascuns. Tot râs se cheamă : durul controlor prins în izmene la furat statul. Iar de atunci, fiindcă i s-a permis, numai potlogării a făcut. Cât de prost să fii să crezi că-ți va merge la nesfârșit așa ?"
"Aici nu îți dau dreptate în totalitate. Cum adică nu a învățat nimic de atunci ? A studiat intens cum să facă să nu mai fie prins așa ușor, ca un tăntălău. Să-și spele rușinea... ar fi putut. Însă, trebuie să înțelegi, caracterul unui infractor nu se poate schimba așa, dintr-o dată. A fost învățat cu înșelăciune, toată viața va profesa cu înșelăciune ... Mai un fals, uz de fals. O infracțiune în formă continuată. E ca mersul pe bicicletă, nu se uită așa ușor."
"Ați știut de la început cu cine aveți de-a face, nu-i așa ? De ce nu luați măsuri ? Nu vă afectează faptul că apar tot felul de comentarii că girați, sprijiniți și încurajați un infractor ? Ce fel de ascendent moral poate avea un astfel de personaj pătat în fața unor polițiști corecți și cinstiți, cu care, prin forța împrejurărilor, ajunge să se intersecteze în activitatea sa de controlor ? Nu vă dați seama că este un non-sens ?"
"Și ce era să fac ? L-am găsit în funcția de șef serviciu Control, nu puteam să mă ating de el. Adică cred că aș fi putut, dar ar fi fost un abuz. S-ar fi interpretat că încerc să mă răzbun. Toată lumea știe că m-a cercetat și pe mine. La un moment dat, s-a năpustit peste mine în birou, să mă scoată cu forța afară. El, împreună cu Colea, doi derbedei. M-au înfășcat. Unul trăgea de o mână, celălalt încerca un procedeu de judo, dar nu-i prea reușea. M-au tras de cămașă, mi-au rupt o manșetă... Ce să le fac acum ? Să le port ranchiună ? Viața merge înainte..."
"Și uite așa ați rămas cu un infractor la Serviciul Control, cocoțat în funcția de șef serviciu..."
"Exact. E vreo problemă ?"
"Nu, dimpotrivă. Este super ok. Dar de ce nu stă el cuminte, mai la umbră, așa ? Și se expune în tot felul de porcării. Nu-i este frică că va atrage, inevitabil, atenția asupra lui ? Și implicit asupra dvs ?"
"Eu zic să vă vedeți de treabă. Nu mă sperii așa ușor. Dacă face porcării, va răspunde. Pe mine nu are cum să mă implice. Fiindcă doar vedeți cum dispun : conform prevederilor legale. Eu nu mă abat niciun milimetru de la calea cea dreaptă a legii. Sună pompos, dar acesta e adevarul."

Discuția chiar a avut loc, iar Medrega și-o amintește foarte bine.
I s-a adus la cunoștință că șeful Serviciului Control a avut probleme penale și că există o decizie neaplicată a conducerii IGI de mutare a acestui individ la o altă structură. Această decizie este in continuare valabilă, ea nefiind revocată până în prezent.
Faptul că Oarză a fost numit în această funcție în urma unui concurs organizat în cadrul IGI, ulterior deciziei de mutare la o altă structură care înregistra deficit de personal (ca  urmare a stării de incompatibilitate generată de problemele penale), decizie care nu a fost niciodată revocată printr-un act administrativ și care trebuia doar aplicată ca atare la momentul respectiv, ridică mai multe semne de întrebare.
Merită de investigat dacă în cazul lui Oarză au fost respectate toate condițiile impuse de lege privind participarea acestuia la concursul pentru ocuparea postului de șef serviciu al unei structuri unde avea "accesul interzis" ca urmare a unei decizii luate de conducerea IGI, în urma sancționării sale penale.

În postarea de mâine vom vorbi despre Notele-raport înaintate persoanei în drept de către acest personaj certat cu legea, documente ce reprezintă materiale de sesizare a faptelor pentru deja anunțatele cercetări prealabile dispuse de Medrega.
Unele din aceste Note sunt întocmite de către Oarză, personal.
Problema care se pune este că s-ar putea să avem surpriza ca toate aceste materiale să fie nule de drept, fiind avizate sau chiar întocmite de către un funcționar public căruia reglementările legale nu îi permiteau să-și desfășoare activitatea în cadrul Serviciului Control.
Lucrurile acestea se tranșează în instanță, care din câte știm are obligația de a constata și a se pronunța. Cu condiția, evident, să fie sesizată.

Deci, v-ați dumirit ? Cine face primul pas ?
Începem campania "Oarză, pe făraș cu tine !"


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu