Bună întrebare.
Așa se punea problema, cel puțin la nivel declarativ, acum vreo 10 ani de către conducerea de atunci a instituției.
Într-o perioadă destul de dificilă, imediat după criza globală din 2008, când nu mai era loc pentru toți în schemă.
În timp ce unii, mai puțin norocoși, erau puși la dispoziție, iar alții care îndeplineau condițiile erau scoși automat la pensie, adevăratele ciurucuri au rămas, bine mersi, în căsuțele lor.
Și prosperă în continuare, nestingherite.
La nivel declarativ însă, instituția trebuia să rămână numai cu valorile.
Practic, pe ici-colo, din rațiuni complet obscure, s-au infiltrat și aceste non-valori.
Cine are, totuși, nevoie de ele ?
Și aceasta este o bună întrebare.
Dacă mai marii de atunci ai instituției își puneau această problemă și chiar au luat măsuri în acest sens, conducerea actuală a IGI nu are nici cea mai mică remușcare.
Stă cu gunoiul la masă.
L-ar pune chiar în capul mesei, la loc de cinste.
Nimeni nu comentează nimic, deși mirosul pătrunzător le mută tuturor nasul din loc.
De fapt, chiar inspectorul general Medrega girează această stare de anormalitate, el însuși fiind cunoscut ca un manager care detestă valorile și apreciază gunoaiele.
Este evident că prezența lor în organigramă nu este pur întâmplătoare.
Aceste nulități îndeplinesc o funcție esențială a sistemului.
Aceea de a permite tranșarea anumitor chestiuni sensibile, în background, aspecte care la lumina zilei ar putea părea de neconceput.
Ei sunt cei din umbră, din tenebrele pădurii.
Uneori abia îi poți distinge, pitiți pe după arbori, alteori răsar de unde nici nu te aștepți, iar când sunt descoperiți se repliază într-o grotă.
Lucrează numai sub acoperire.
Ziua operează ca bufnițele în scorburi, doar își manifestă prezența, prevestind nenorociri.
Noaptea trec la acțiune încercând să le pună în practică.
Lumina zilei este cel mai mare dușman al lor. Expunerea la principii morale sănătoase este o mare vulnerabilitate. Evident că în mediul lor ascuns au tot felul de combinații cu alte elemente de aceeași teapă.
Răul se adună cu răul, iar binele cu binele.
Cum ar putea fi altfel ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu