Pirații din Caraibe au rămas trăsniți când corabia lor legendară Black Pearl (nigh uncatchable) a fost surclasată de o "trotinetă" subacvatică condusă de un fierar atipic chiar și pentru vremurile lor, unul zis Medrega.
Priviți cum acostează fin, printre bărcuțele "de suprafață", corabia distinsului (fost) inspector general :
Acum, vă dați seama că toți pirații respectabili s-au dus buluc peste Medrega să-l întrebe care este secretul "succesului" său.
Printre ei, era și unul Crețu, super avid de informații, care tot încerca să ia notițe, dar maimuțica lui Jack Sparrow ba îi fura creioanele, ba îi rupea paginile blocnotes-ului, așa că până la urmă s-a lăsat păgubaș, a ieșit în față și l-a întrebat direct pe jupân :
"Băi fierarule, tu nu ești de-al nostru. Cum dreacu ai făcut, ce naiba ai construit, că nu se văd decât un băț și două sfori deasupra apei, iar tot restul e la fund !"
"Ai perfectă dreptate, boss ! Tocmai asta este și ideea. De ce să fie totul la vedere ? Mai faci și tu o combinație... Trebuie să vadă toți ?"
"Dar viteza uluitoare pe care o imprimi catargului, că restul e practic invizibil, cum ai reușit să o atingi ?"
"Echipajul face totul, 90% din oamenii mei sunt cercetați prealabil, toată lumea își dorește atât de mult să se mute și să scape de aici, așa că le-am desenat o ușă pe un perete în fața lor și am pus la treabă această dorință unanimă de evadare. E simplu. Ca să se apropie de ușă trebuie să antreneze o roată. Le-am mai spus că doar primii trei care ating clanța vor reuși să iasă. Restul, data viitoare. Deci avem și concurență. Îți dai seama ce viteză prind ăștia când se îmbulzesc spre ieșire... Abia dacă pot să mai țin cârma..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu