Pe Colea l-a lăsat să plece fără să fie cercetat.
I-a închis procedura disciplinară tocmai ca acesta să-și poată modifica raporturile de serviciu prin mutare.
Dar mulți nu știu că, până să plece, Colea a mai băgat cel puțin doi polițiști în cercetare prealabilă.
Ceea ce înseamnă că domnul Crețu a pus botul la mizeriile lui.
Poate și oamenii aceștia vor să se mute la rândul lor.
Dar pentru ei lucrurile nu funcționează în același mod.
Medrega îi ținea pe unii din cercetare în cercetare, tocmai ca să-și bată joc de ei, iar acum Crețu, despre care, între noi fie vorba, nu prea îți dai seama în ce ape se scaldă, face exact la fel.
Dacă este să analizezi la rece ce a făcut în aceste luni de când este inspector general, fără îndoială că a schimbat câteva lucruri în bine. Dar dacă te-ar pune cineva să scrii ce anume bun a făcut, ai putea rămâne câteva minute în șir, blocat cu pixul în aer.
Primul lucru bun care s-a întâmplat a fost că am scăpat de Colea.
Dar de ce nu a avut răbdare să vadă ce rezultă din cercetarea lui prealabilă ? Era cercetat prealabil pentru management defectuos și tergiversarea unei proceduri disciplinare pe care, culmea (!), tot la sesizarea lui fusese declanșată de Medrega.
Erau suficiente elemente să fie cercetat penal pentru abuz în serviciu, fals intelectual și poate alte infracțiuni.
"Stai un pic, că n-a murit ! Că dacă o să rezulte cândva că este vinovat, va fi tras la răspundere !" își dădea cu părerea cineva, destul de influent și important în ierarhia IGI.
I-au dat drumul.
Ce să înțelegem noi, ăștia de rând ?
Colea este de-ai lor, nu te poți atinge de el, decât eventual ca să-l promovezi. Iar acolo, unde este acum, ia să vezi peste doi-trei ani cum țâșnește din nou un manager aburitor de plută în persoana lui. Iar în CV va avea trecut onorabil faptul că a fost și șef de cadre la Inspectoratul General pentru Imigrări.
Meseria aceasta (n.a. aburitor plută) chiar există, dar nu are nicio legătură cu managementul.
Peste câțiva ani nu ar fi exclus să facă rost, inclusiv de la IGI, de o serie de caracterizări și recomandări foarte bune.
Așa merge treaba când este vorba de-ai lor.
Cu Oarză se va întâmpla exact la fel.
La momentul potrivit va fi lăsat slobod.
Numai că ăsta are mult mai mult tupeu. Nu vrea să lase așa ușor funcția de conducere, pe motivul că ar fi câștigat-o prin concurs, deși după toate informațiile existente se pare că a obținut-o în mod fraudulos.
Mai mult ca sigur că, având judecata unui infractor dovedit, parte a sistemului ticăloșit, Oarză nu va ezita să scoată din mânecă toți așii pe care i-a ascuns cu grijă de-a lungul carierei nefaste pe care a avut-o la IGI.
Este de ajuns să ciripească câteva secunde și o dată cu el vor înfunda pușcăria mai mulți "șmecheri" din minister și nu numai. Fiindcă este de-ai lor, tocmai de aceea nu poate fi lăsat în urmă.
Crețu știe cu siguranță că pășește pe un teren minat. Și nu pare sinucigaș. De ce nu ar rămâne cât mai mult în funcția de inspector general ?
Singura deosebire dintre el și Medrega ar fi că s-ar simți mult mai confortabil cu altcineva la șefia serviciului Control. Prin urmare, așteaptă ocazia (rară, ce-i drept) de a-l convinge pe Oarză că i-ar fi mult mai bine în altă parte. Director sau șef serviciu undeva prin minister, altfel Oarză nici nu se deranjează să-și facă bagajul.
Varianta cu datul în gât la Parchet nu prea ține, fiindcă dosarul penal va ajunge inevitabil la Corpul de Control al MAI, unde niciodată nu se întâmplă nimic rău pentru oameni de-ai lor.
Iar Oarză s-a ocupat în principal cu găinării, nu prezintă interes pentru o anchetă serioasă care l-ar viza numai pe el. În schimb, mai mulți "șmecheri" cu care Medrega ar fi "colaborat", ar dori să nu fie expuși, adică să fie menținut secretul "afacerilor" pe care le-au pus la cale.
Doar e Ministerul Afacerilor Interne !
Nu al Lucrărilor Publice !
Oarză ar putea să le disemineze dacă cineva se atinge de un fir de păr din capul lui...
Gândire de infractor printre alți infractori...
În aceste condiții, ce ar putea face Crețu ?
Mici manevre, joc de glezne, nimic substanțial.
Medrega ar fi mers înainte cu Oarză fără nici un fel de probleme.
De asta spunem că, dacă se oprește aici cu reforma, domnul Crețu nu este foarte diferit de Medrega, ba chiar mai rău de atât.
Fiindcă au existat anumite așteptări și speranțe pe care le-a ignorat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu