marți, 31 august 2021

Să fim rezervați. Ceva interesant se întâmplă ...


Anul trecut era cât pe ce să exclamăm exaltați ca Mircea Dinescu, în 1989, în studioul TVR  : "Am învins ! Fraților, am învins !"



Și ne-am pomenit cu acea fatidică prelungire în activitate a Metalurgului, cu încă un an !

Un an de teroare, represiune, umilință, regres.

Ulterior, Mircea Dinescu a recunoscut că a fost ușor naiv când s-a pronunțat, în acel moment, asupra victoriei Revoluției.

Anul acesta, dacă vom reuși să reintrăm pe făgașul normal, vom fi cu siguranță mult mai echilibrați.

Corpul de Control al MAI care a descins zilele acestea la IGI are un plan de acțiune mult mai amplu, vizând și alte nereguli.
O parte din acestea au fost găsite în sarcina Serviciului Control.  
Rușine, supercompetenților !

Oarză, adus proaspăt din concediu, chițăia pe holuri : "Este adevărat că nu am făcut, dar am avut atâtea și atâtea de rezolvat. Verificări, cercetări prealabile, control intern managerial, etc."

Nimeni nu se întreabă cum a ajuns acest ofițer, sancționat penal pentru înșelăciune, fals și uz de fals, infracțiuni în formă continuată, concurs de infracțiuni, șef serviciu Control ?

Poate că acum, ăstora de la Corpul de Control, le va sări în ochi orice murdărioară și implicit aceste pete pe care orb să fi fost și tot le-ai fi văzut. Orbii nu văd dar au un simț aparte. Dacă Gărgălățeanu le-a dat puțină lumină orbeților săi, aceștia vor merge țintit și-l vor atinge pe Oarză, probabil și pe Medrega.

Interpreți de blues la Corpul de Control : le spui ce să "vadă"
 iar ei îți "cântă" ce au "văzut"...

O oarecare ruptură între Medrega și Gărgălățeanu s-a manifestat în dimineața aceasta când "artileria grea" a așteptat la poarta IGI circa 10-15 min, poate mai mult, deoarece jupânul nu a catadicsit să-i primească. Până la urmă, ofițerii de la Corpul de Control al MAI s-au dus peste el în birou. La atâta lipsă de respect nu poți reacționa altfel...

Și încă un amănunt : poate că nu mai este vorba de ce ar vrea directorul general al CCM să se întâmple la IGI, s-ar putea să i se fi impus un control "pe bune". Iar el doar a indicat "direcția" celor din subordinea sa. Să fim serioși, așa se "dirijează" controalele în MAI.

(n.a. Gărgălățeanu = Tiberiu Gălățeanu, directorul general al Corpului de Control al MAI, cunoscut adesea prin gargara pe care o emite în răspunsurile adresate celor care sesizează diverse nereguli în funcționarea structurilor MAI)

Un comentariu:

  1. Nereușită paralela cu Ray Charles. El este un virtuoz desăvârșit, chiar dacă nu vede, simte muzica cu ochii sufletului. Nu e nevoie de nimeni să-i spună cum să cânte. Interpretează ceea ce simte cu ochii sufletului. Controlorii despre care vorbiți nu au nici scrupule și nici suflet. Ce să mai vorbim de virtuozitate ? Sunt doar executanți.

    RăspundețiȘtergere