Să nu creadă cineva că lucrurile vor rămâne așa.
Sunt semnale extrem de clare la nivelul MAI că abuzurile lui Medrega nu mai pot continua multă vreme. Probabil, la această oră deja i se caută un înlocuitor.
Nimic nu mai recomandă menținerea acestuia la conducerea Inspectoratului General pentru Imigrări.
Toate merg din rău în mai rău și se vor agrava cu acest personaj sinistru la comandă.
Atunci când ministrul sau primul-ministru vor fi obligați să constate că nu se mai poate continua cu acest management distructiv, va trebui cu toții să ne asigurăm că istoria nu se va repeta.
Vom încerca să avem și noi, personalul acestui Inspectorat General, un cuvânt de spus. Instituția va trebui reclădită și reformată pe principii sănătoase. Nu să se bazeze ca până acum, pe servilism, ipocrizie, chiar incompetență la cel mai înalt nivel. Și condusă nu prin teroare și represiune cum s-a întâmplat sub actuala dictatură, cu sprijinul necondiționat al Serviciului Control.
Totodată, nici Oarză cât ar fi el de sancționat penal pentru înșelăciune, fals și uz de fals, infracțiuni în formă continuată, nu ar fi fost capabil de atâta agresivitate fără concursul subordonaților săi.
Aceștia, aleși parcă pe sprânceană, au fost învățați cu avantaje și li s-a inoculat ideea că vor continua să fie privilegiați dacă vor răspunde bine la comenzi.
Și au răspuns, fiindcă jupânul a avut grijă să le pompeze la greu sporuri pentru lucrări de excepție și alte recompense.
Ei bine, nimeni nu i-a obligat să-și bată joc de cariera unor polițiști onești care au devenit cu timpul incomozi prin luări de poziție împotriva multiplelor abuzuri înregistrate la nivelul conducerii IGI sau pentru simplul fapt că s-au opus executării unor dispoziții contrare reglementărilor legale. Unii au avut curajul să formuleze avertizări de integritate. Și deși există o Lege care ar trebui să-i apere, au fost pedepsiți atât de Medrega, cât și de eșalonul superior MAI, care a menținut sancțiunile. Există conturat clar un prejudiciu.
În instanță, lucrurile stau cu totul altfel. Dreptatea se poate recâștiga, mai ales că la IGI abuzurile sunt la ordinea zilei.
Ce se va întâmpla însă cu cei care au contribuit la această situație ? Este ok să rămână bine-mersi, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat ? Nu ar fi echitabil să răspundă cu toții potrivit vinovăției fiecăruia ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu